China a prezentat prototipul unui „robot” din galiu, care are capacitatea de a trece din stare solidă în stare lichidă

Cercetătorii chinezi au testat un robot care poate trece din stare solidă în stare lichidă, prin încălzire și răcire, cauzat de câmpuri magnetice alternative. Oamenii de știință au făcut ca robotul să iasă dintr-o cușcă, prin schimbarea formei, ca mai apoi să revină în starea inițială.

În urma experimentului, cercetătorii cred că aceste rezultate pot influența pe viitor domeniile medicinei sau liniile de asamblare pentru electronice. Robotul a fost supsus mai multor provocări pentru a-i testa abilitatea, cum ar fi deplasarea unor obiecte într-o machetă a stomacului unui om.

Oamenii de știință s-au inspirat de la castravetele de mare, care își pot modifica rigiditatea țesuturilor. Creația oamenilor de știință este alcătuită dintr-o combinație de particule metalice și galiu, element chimic dur care se topește la o temperatură de doar 30 de grade Celsius.

“Capacitatea de a comuta între starea de agregare solidă și cea lichidă le oferă roboților mai multă funcționalitate”, a declarat Chengfeng Pan, unul dintre dezvoltatori. Acesta a precizat însă că, în viitor, vor explora și modul în care acești roboți vor putea fi folosiți în context biomedical.

Sursa: Sciencealert

Articolul precedentSibian reținut după o bătaie într-un bar din Blaj
Articolul următorDe ce nu e bine să mâncăm zilnic cartofi prăjiți

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.