Cheltuieli uriașe pentru părinți, la început de septembrie. Cât trebuie să scoată din buzunar pentru rechizite – Prețurile au explodat

Toamna se numără bobocii și banii pe rechizite. A mai rămas puțin până la noul an școlar, iar cea mai mare provocare a părinților în această perioadă este să pregătească ghiozdanele celor mici cu toate cele necesare. Prețurile sunt, însă, peste așteptări, iar un ghiozdan complet ajunge să coste și peste 500 de lei.

 

Caiete studențești, dictando sau de matematică, pixuri, stilouri, penare, blocuri de desen sau chiar un ghiozdan nou. Sunt doar câteva dintre rechizitele care îi poartă pe părinți dintr-o librărie în alta în această perioadă. Ca să nu dea de greu acum, unii și-au luat măsuri sigure de anul trecut.

„Cred ca o sa folosesc unele din anii trecuti. Cat o sa fie nevoie, atat o sa cheltuim, dar ne bazam pe ce avem … Merg si anul asta”, spune un parinte.

Alți părinți s-au pregătit deja să dea sume colosale. Mai ales că anul acesta, în librării, cel mai ieftin caiet studențesc costă 8 lei, în timp ce prețurile ghiozdanelor oscilează: între 100 și 500 de lei, în funcție de preferințe.

„200 de lei rechizitele, mai pun penarul, ghiozdanul… vreo 500 de lei.

Cam 200 și doar rechizitele, dar 200 nu e suma finală, bineinteles ca o s fie mult mai mult. In cond date, scump, sunt scumpe toate”, a arătat un altul.

Cei care nu vor să cumpere separat toate rechizitele și să plătească, în final, mai mult, pot alege ghiozdanul deja echipat, care costă 500 de lei. 

Articolul precedentMotivele pentru care carnea de porc e mai periculoasă vara pentru sănătate decât alte tipuri de carne
Articolul următorDirectoarea ANM, anunț despre zilele caniculare care vin peste România: „Disconfort termic ridicat”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.