CHECK-IN. Reacțiile adverse ale vaccinului anti-COVID

Reacțiile adverse ale vaccinurilor anti-covid au pus multe semne de întrebare. Chiar dacă medicii spun că ele sunt normale, acestea îi sperie pe mulți dintre români. Ele pot fi însă raportate și pot ajuta specialiștii în campania de imunizare. Ana Maria Păcuraru ne spune ce avem de făcut. 

Românii care aleg să se vaccineze vor avea acces la mai multe informații despre posibilele reacții adverse ale serului anti-covid. Totodată, raportarea reacțiilor adverse se va putea face mult mai ușor. Aceste informații fac mai transparentă campania de imunizare, dar și ajută la centralizarea mai bună a datelor legate de acest proces. 

Potrivit unui comunicat al Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, în centrele de vaccinare va fi disponibilă în locuri vizibile fişa de raportare a reacţiilor adverse centralizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România.

Cei care nu vor să se întoarcă la centrele de vaccinare pot descărca fișa de raportare și de pe site-ul www.anm.ro. Aceasta poate fi completată și transmisă prin poștă, fax sau e-mail la datele de contact afisate pe ecran. 

Datele furnizate de fiecare pacient pot ajuta medicii să gestioneze mai bine reacțiile adverse ale celor care se imunizează. Vârsta medie a persoanelor care au raportat reacţii adverse după vaccinare este de 41 de ani şi în cea mai mare parte este vorba despre femei, a declarat, marţi, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă. 

Acesta a spus că cele mai multe reacţii adverse după vaccinare au fost în cazul serului Pfizer. Un lucru imbucurător este faptul că nu au fost raportate cazuri de şoc anafilactic de la debutul campaniei de vaccinare. Sănătate multă tuturor! 

Ana Maria Păcuraru dă zilnic Check In acolo unde descoperim o problemă. Astfel, autoritățile vor avea o hartă cu puncte în care trebuie să vină cu soluții. Să fiți sănătoși, căci sănătatea este mai bună decât toate!

 

Articolul precedentBilanț coronavirus: 1.634 de cazuri noi și 47 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorIA PASTILA SRS: Să vină Patriarhul să administreze țara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.