CFR Călători scumpește din nou biletele de tren. Modificări importante, de la 1 aprilie

Directorul general al operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa, a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători, după cea făcută în luna decembrie a anului trecut. Noile tarife vor intra în vigoare luni, 1 aprilie. 

Traian Preoteasa și-a pus semnătura pe Decizia nr. 33 a directorului general al SNTFC CFR Călători din 26 martie 2024 privind aplicarea tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători.

”Având în vedere Nota nr. OMC2/3/304/20.03.2024, aprobată în temeiul prevederilor art. 28 alin (6) lit. (p) din Actul Constitutiv al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A., prin care au fost aprobate noile tarife pentru suplimentele de pat valabile începând cu data de 1 aprilie 2024, în scopul creşterii veniturilor CFR Călători, Directorul General al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători C.F.R. CĂlători – S.A. emite următoarea Decizie:

Art. 1. Tarifele de deservire generală clasa A şi tarifele auxiliare clasa B din transportul feroviar public de călători sunt prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezenta Decizie.

Art. 2. Prezenta Decizie se aplică de la data de 1 aprilie 2024 şi va fi publicată în Buletinul Informativ al S.N.T.F.C. CFR Călători S.A..

Art. 3. Direcţiile centrale din cadrul S.N.T.F.C. CFR Călători S.A. şi Sucursalele Regionale de Transport Feroviar de Călători 1-8 vor lua măsuri pentru punerea în aplicare atât a prezentei Decizii, cât şi a celorlalte dispoziţii referitoare la aplicarea tarifelor de transport în transportul feroviar public de călători”, se arată în documentul obținut de Club Feroviar.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentDecizie radicală luată de Guvern. Executivul renunță la o taxă controversată
Articolul următorVinerea Mare. Paștele catolic. Ce trebuie să știe credincioșii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.