Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba invită copiii, cu vârsta de peste 4 ani, să ia parte în perioada august – decembrie 2019 la proiectul de cultură generală intitulat „Coșulețul copiilor deștepți”.
Într-o lume în care copiii sunt foarte curioși și isteți, biblioteca vine cu o alternative ce are ca scop îmbogățirea culturii generale cu cunoștințe noi, specifice fiecărei categorii de vârstă și fiecărei arii de interes și stimularea interesului copiilor pentru colecțiile de enciclopedii și de carte destinată lor.
Proiectului se va derula lună de lună, data și ora fiind anunțate pe site-ul www.bjalba.ro, pe pagina de facebook: Biblioteca Județeană Lucian Blaga și în mass media iar cei interesați să se integreze în rândul copiilor deștepți sunt invitați să participe cât mai des la activitățile acestui proiect.
Prima activitate va avea loc vineri, 23 august 2019, la sediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, unde, începând cu ora 10:00, copiii își vor îmbogăți cunoștințele prin joc, de această dată cu curiozități și cunoștințe noi despre România.
Proiectul a fost inițiat de bibliotecara Ioana Popan, fiind sprijinită în implementarea lui de bibliotecarele Secției de împrumut carte pentru copii si de voluntarii bibliotecii.
„Vineri, din Coșulețul copiilor deștepți vom extrage curiozități, noutăți, fotografii cu locuri de poveste și vom împleti lectura din enciclopedii și alte cărți frumos illustrate, cu studiul într-un mod interactiv și atractiv, folosind metode specifice fiecărei categorii de vârstă, cum ar fi: jocul individual, jocuri în echipă, modelaj, decupaj, redare de informații sub formă de întrebări și răspunsuri, prezentări de enciclopedii și alte cărți atractive.
Timp de o oră vom fi din nou cu toții copii, într-o lume a cărților și a jucăriilor.
Împreună cu cei mici vom transforma curtea bibliotecii într-un loc al distracției și al jocurilor ce vor antrena imaginația, curiozitatea și spontaneitatea copiilor.
Alături de voluntari, invităm să ni se alăture cadre didactice, parinți sau bunici interesați să sprijine derularea acestui proiect, pentru ca împreună să-i deprindem pe micii cititori cu studiul, cercetarea colecțiilor și utilizarea serviciilor de bibliotecă” a precizat Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Accesul la activitățile bibliotecii se face cu permisul de bibliotecă, permis ce poate fi obținut pe loc pe baza unor copii simple a certificatului de naștere al copilului și a cărții de identitate/buletinului unuia dintre părinți.
Atât accesul la activitățile bibliotecii cât și permisul de bibliotecă sunt gratuite.
Comments are closed.