Centralele de apartament, pe cale de dispariție – decizie RADICALĂ a UE! Cine sunt MARII CÂȘTIGĂTORI

Europarlamentarul Cristian Terhes a explicat, miercuri seara, în exclusivitate la emisiunea „Culisele Statului Paralel”, de la Realitatea PLUS, noua directivă a Comisiei Europene care va fi implementată la Bruxelles, conform căreia în 24 de luni de la intrarea ei în vigoare, statele nu vor mai putea da autorizație clădirilor dacă au încalzire pe fosil. Cu alte cuvinte, vor primi autorizație doar cei care au sisteme electrice sau panouri. Măsura, spune acesta, îi va pune într-o mare dificultate pe românii de rând, care vor trebui să găsească soluții – deloc ieftine – pentru viața de zi cu zi, dar nici companiilor nu le va veni foarte ușor. 

„Directivia a fost initiata de CE la finele anului 2021. Obiectivul – a spus presa la acea vreme – e sa elimine acele centrale pe gaz. Ministrii de atunci au iesit sa infirme, dar o sa vedeti ca exact asta o sa se intample. Aceasta directiva va influenta viata si buzunarele romanilor. Si cladirile noi care se vor construi, dar si cele care vor fi renovate (vor avea de suferit – n.r.). (…)

Daca Romania si-a inchis minele, termocentrala Mintia a fost inchisa, se lucreaza si la inchiderea Complexului energetic Oltenia – de udne vine curentul ala? Acum importam 20% din necesarul de care avem nevoie. (…) 

Pai daca noi mai inchidem si CEO, si tot ceea ce inseamna producerea de energie pe carbune si gaz, efectiv ramane cu aproape 50% din necesaruld e curent pe acre trebuie sa il aducem de la vecini. De unde? In buna parte din Ungaria care produce curent atomic cu tehnologie ruseasca.

Colegii din grupul ECR, grupul Conservator, si din grupul ID – toti ne-am dat seama ce se intampla cu aceasta directiva. Am zis sa o supunem la vot si sa se respinga in intregime, adica nici sa nu se mai intre pe discutii, pe amendamente. S-a supus una stfel de amendament in prima faza la vot. A fost adoptat doar cu 145 de voturi pentru, 472 de voturi contra. Am fost doar eu si dl Marinescu, singurii doi europarlamentarii acre am votat pentru a se respinge aceasta directiva in totalitate, fara a se mai intra pe celelalte amendamente. 

La final, directiva a fost aprobata cu 343 voturi, 216 voturi impotriva. Vedeti, au fost totusi apropiate voturile.  

Un important detaliu pentru cei acre ne urmaresc, grupurile Renew Europe si S&D au votat pentru ca aceasta directiva sa fie aplicata (fac parte PSD si USR  din aceste grupuri – n.r.). Cei care vor fi cei mai afectati sunt exact cei saraci. Cei care nu isi permit sa traiasca in case facute dupa ultima moda, cei acre traiesc pe unde traiesc, cei care locuiesc la tara, va datis eama in ce situatie sunt pusi acesti oameni acre sunt fortati in conditiile actuale sa schimbe tot ceea ce inseamna sistem de incalzire. Bineinteles ca lucrul asta nus e intampla de azi pe maine. Oamenii acestia cand isi vand casa, spre exemplu, le vor trbui niste certificate pentru a arata cat de eficienta este casa respectiva din punct de vedere energetic. Daca nu e suficient de eficace, n-o pot vinde la pretul la care poate ac ar vrea sa o vanda. Adica intram in niste chestiuni in care, la finalul zilei, atunci cand aduni si scazi, principalii si singurii perdanti sunt oamenii cu precadere sarci, iar castigatorii sunt putinii oameni bogati care au ajuns acum sa deschida fabrici de panouri foto-voltaice, dau de lucru romanilor”, a afirmat Terhes, la Realitatea PLUS. 

Acesta nu este insa singura veste proasta care vine de la Bruxelles. Potrivit europarlamentarului, o alta problema extrem de delicata este cea legata de Identitatea Digitala (eID).

„Daca portofelul european trece, se transforma UE dintr-un spatiu al libertatii, intr-o inchisoare pentru ca nu vei mai putea cumpara, nu vei mai putea vinde nimic. Portofelul e o aplicatie pe telefon. Toate datele medicale, personale, fiscale – toate vor fi accesibile, la un click distanta de absolut orice, si de institutii europene. Cum e posibil ca un functionar european sa vada unde ai fost, cu cine te-ai intalnit?

Din pacate suntem o minoritate in PE cei care incercam sa blocam procedural toata aceasta tiranie. Cine va mai putea fi competitiv pentru a putea nu doar sa produca, ci si sa vanda ceva? Va fi aproape imposibil sa mai faci business in Europa. 

De partea cealalta, CE spune ca in condiile in care exista probleme sociale, statele sa apeleze la ea. Adica tot ei creaza problema, si tot ei o rezolva. E foarte putin probabil sa nu faca implozie aceasta UE”, a atras atentia europarlamentarul. 

Articolul precedentVremea 16 martie – Temperaturile scad drastic, maxime de 2 grade Celsius – Cod galben de vânt puternic
Articolul următorCare sunt cele 12 flori și plante binefăcătoare din Biblie – „Ierburile sfinte”, miraculoase până astăzi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.