Cele mai ciudate reguli de circulație din lume. În ce țară trebuie să câștigi la loterie pentru a-ți înmatricula autoturismul

Regulile de circulație sunt diferite în funcție de țară, așa că șoferii sunt sfătuiți să le verifice înainte să conducă în state diferite. Astfel, pot evita amenzi usturătoare pentru legi la care nu s-ar fi gândit.

Iată unele dintre cele mai neobișnuite reguli de circulație din lume:

Nu poți rămâne fără combustibil pe Autobahn în Germania 

În Germania, cunoscute pentru calitatea șoselelor, e ilegal să te oprești inutil pe Autobahn. Potrivit autorităților, un rezervor gol nu e un motiv suficient de important. Acesta e considerat un risc care poate fi evitat. 

Ca urmare, șoferii sunt sfătuiți să verifice rezervorul înainte să intre pe Autobahn, pentru a se asigura că nu apare un astfel de incident. 

Nu îți poți lua mâinile de pe volan în Cipru

Dacă te decizi să vizitezi Cipru în vacanță, atunci trebuie să știi că șoferii care sunt prinși că nu au mâinile pe volan sunt amendați serios. 

În Cipru, unii șoferi au fost amendați pentru că mâncau la volan sau chiar și când au luat o mână de pe volan pentru a schimba stația radio. Dacă vrei să nu primești amendă pentru ceva atât de simplu, atunci trebuie să fii atent la una dintre cele mai neobișnuite reguli de circulație, potrivit Express

În țările scandinave, trebuie să ai farurile aprinse tot timpul când conduci

Indiferent de momentul zilei, șoferii sunt obligați să aibă farurile aprinse atunci când se află la volan. Regula se aplică în Danemarca, Norvegia și Suedia. În aceste țări, zilele sunt mai scurte în timpul iernii. Astfel, vizibilitate e scăzută în timpul zilei. 

În plus, șoferii trebuie să țină minte să închidă farurile atunci când ies din mașină, pentru a se asigura că nu consumă bateria. Șoferii care nu au farurile aprinse atunci când conduc riscă amenzi usturătoare. 

Anumite mașini nu pot fi conduse în zilele de luni în Filipine

Una dintre cele mai neobișnuite reguli de circulație de azi a fost folosită și în alte țări în trecut. În Manilla, Filipine, mașini cu anumite plăcuțe de înmatriculare nu pot fi conduse în zilele de luni.

Dacă numărul mașinii se termină cu 1 sau 2, atunci nu poate fi condusă în zilele de luni. Regula a fost introdusă pentru a combate traficul din oraș. 

Șoferii trebuie să câștige la loterie pentru a-și înmatricula mașina în China

În anumite orașe din China, precum Beijing, există o loterie de înmatriculare. Doar câștigătorii își pot lua plăcuțe de înmatriculare și mașini. Peste 3 milioane de oameni din Beijing sunt înscriși la loterie, mulți dintre ei de ani întregi, scrie Bloomberg

În fiecare lună, e câștigată o plăcuță pentru fiecare 2.000 de participanți. Regula a fost introdusă în Beijing din 2011, pentru a limita traficul și poluarea. În 2013, au fost emise 240.000 de plăcuțe. În 2018, numărul a scăzut până la 100.000.

Articolul precedentA postat pe TikTok că este în căutarea unei soții și a primit la schimb o bătaie. Ce a mai pățit bărbatul
Articolul următorDe ce sughițăm și ce putem face pentru a opri sughițul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.