Lucrurile nu ne reușesc întotdeauna așa cum le planificăm, iar gătitul este unul din acestea. Din fericire, sunt soluții. Cu câteva trucuri poți salva mâncarea care nu are gustul pe care l-ai visat.
Iată cele câteva secrete pe care trebuie să le știi când intri în bucătărie.
SAREA ÎN BUCĂTĂRIE
Expresia „a pune sare pe rană” nu se aplică în bucătărie, căci dacă adaugi puțină sare în mâncărurile care parcă nu au gust, obții un preparat mai bun și mai savuros. Condiția este să nu fie fierbinte când o verifici pentru gust. Temperatura prea mare te poate induce în eroare și poate deveni prea sărată dacă mai adaugi.
Sarea potențează gustul puiului, legumelor și aluaturilor, trebuie folosită în toate rețetele pe care le experimentezi în bucătărie. Trebuie mare grijă la cantități, căci un preparat care nu a ieșit ca la carte nu poate fi reparat cu o lingură întreagă de sare. Se pot pune ierburi aromatice, zeamă de lămâie sau ulei de măsline dacă se potrivește, pentru că adaugă un plus de aromă mâncării.
Ce faci dacă ai adăugat prea multă sare?
O supă sau ciorbă prea sărată se drege cu puțină apă, lapte sau smântână. Mai ajută să adaugi un cartof crud (curățat, spălat) sau un sfert de măr, pe care le scoți din supă înainte să o servești. La tocane și sosuri poți să adaugi un pic de zahăr sau o ceapă călită.
CUM SALVEZI MÂNCAREA ARSĂ
Un strop de neatenție ori puțin ghinion și în loc să obții o încântare pentru ochi și papilele gustative, te trezești cu un dezastru fumegând. Dar nu este totul pierdut dacă știi ce să faci!
Dacă ai pus la cuptor un preparat care s-a rumenit deasupra, dar nu este pătruns în profunzime, acoperă tava cu folie de aluminiu și problema se va rezolva.
Ai uitat friptura prea mult la cuptor și s-a uscat sau chiar ars? Îndepărtează pielea (dacă este pui) sau zona înnegrită și servește friptura cu un sos condimentat și nimeni nu-și va da seama.
Ți s-a lipit orezul? Ia ușor de deasupra partea care se poate desprinde și mut-o într-un alt vas. Poți să reduci mirosul de ars, dacă așezi deasupra orezului o felie de pâine pe care o lași acolo 5-10 minute. Dacă bobul încă nu s-a pătruns, atunci va trebui să adaugi apă și să lași mai departe la fiert până se gătește complet. Ține minte să speli bine orezul înainte de a-l pune la fiert și să nu amesteci cu lingura, pentru că prin sfărâmarea boabelor orezul riscă și mai mult să se lipească.
CE FACI DACĂ LAȘI PRĂJITURILE PREA MULT ÎN CUPTOR
Un cozonac și un chec mult prea rumenite pot fi salvate răzuind partea afectată cu un cuțit. Dacă apoi vor arăta prea urât, presară deasupra zahăr pudră vanilinat (maschează și mirosul) ori un strat de glazură. Biscuiții îi poți curăța cu o răzătoare. La prăjituri, cel mai bine este să adaugi puțină frișcă plus 2-3 felii de fructe și toată lumea va fi încântată și va crede că așa trebuia să arate.
SECRETUL PENTRU A DREGE MAIONEZA TĂIATĂ
Ți s-a tăiat maioneza? Nu o arunca! Amestecă energic cu o linguriță de apă rece. Mai poți să amesteci un gălbenuș fiert tare cu unul crud sau o linguriță de muștar, să freci bine și să adaugi treptat compoziția preparată anterior plus ulei în fir subțire la nevoie.
TRUCUL PENTRU LAPTELE AFUMAT
Ai afumat laptele? Mută-l imediat într-un altă oală curată și acoper-o cu un ștergar de bumbac umed. Acesta va absorbi mirosul de ars. Trucul funcționează și pentru friptura arsă, cu condiția să îndepărtezi bucățile afectate.
CE FACI CÂND UN PREPARAT ESTE PREA DULCE SAU PREA PICANT
Dacă o cremă sau un sos sunt prea dulci, adaugă puțin oțet sau zeamă de lămâie și gustul se va echilibra imediat.
Dacă ai obținut un preparat excesiv de picant, îl poți salva dacă adaugi un pic de smântână, lapte sau supă de legume.
SECRETUL VERDEȚURILOR PROASPETE
S-au ofilit verdețurile?
Dacă verdețurile ori rădăcinoasele s-au ofilit, pune-le într-un vas cu apă rece, eventual cu puțin zahăr, ține-le la frigider un timp și își vor reveni. Ține salata în pungi de plastic desfăcute la gură și se va menține bine și o săptămână. Pătrunjelul, leușteanul și mărarul rezistă mai bine în vase cu apă ținute la rece.