Cei cu pensii sub 2.000 de lei vor primi 700 de lei. De când vor beneficia de acești bani

Decizie de ultim moment pentru pensionari. Guvernul pregătește noi măsuri care vin în sprijinul celor cu pensii sub 2.000 de lei.

Guvernul vrea să sprijine pensionarii care încasează lunar pensii sub 2.000 de lei, pentru a trece cu bine peste perioada grea a inflației și a facturilor mari la energie. După scumpirile din ultima perioadă și la alimente, pensionarii fac față cu greu la cheltuieli și se așteaptă la ce e mai rău iarna aceasta.

În acest sens, statul vrea să acorde bani în plus la pensii. Vestea bună e că și alți români vor fi eligibili pentru a primi acești bani. Discuțiile sunt în negocieri la acest moment, iar potrivit surselor Antena 3, statul va acorda bani sunt forma unor ajutoare, precum:

Vouchere pentru energie, acordate familiilor care au mai mult de 3 copii sau pentru persoanele care folosesc aparate cu oxigen. De asemenea, o altă variantă de luat în calcul ar fi și acordarea de vouchere pe criterii în funcție de veniturile familiei;

Vouchere în valoare de 4.000 de lei ce pot fi folosite pentru achiziţionarea de produse electrocasnice sau pentru izolația locuinţei, acordate persoanelor singure sau familiilor cu cel puțin 5 copii;

Ajutor pentru pensionari: o plată unică de 700 de lei pentru bătrânii care au pensiile sub 2.000 de lei. Acest ajutor a mai fost acordat și la începutul verii din acest an.

Ce a declarat Nicolae Ciucă despre creșterea pensiilor

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit și despre procentul cu care vor crește pensiile începând cu luna ianuarie a anului viitor.

„Domnul preşedinte (n.r. Klaus Iohannis ) a legat acest procent de inflaţie şi afirm că este nevoie ca în continuare să ţinem cont de rata de inflaţie şi consider că pensionarii nu merită să suporte povara inflaţiei, motiv pentru care procentul poate să fie de 15% sau poate să fie altă cifră. Toate aceste elemente de analiză le vom realiza în coaliţie cu cifrele de buget pe masă.

Avem nevoie de prognoza bugetului pentru anul 2023, trebuie să vedem care este valoarea nominală a PIB-ului în anul viitor şi în felul acesta să putem să ne asigurăm că venim cu decizii care să fie într-adevăr susţinute de buget şi să poată să asigure compensarea creşterii preţurilor la alimente, la bunuri, la servicii”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Articolul precedentCozi uriașe la ghișeele Check-in de pe Aeroportul Otopeni: zboruri întârziate. Ce opțiuni au pasagerii
Articolul următorSărbătoare 24 octombrie – Zi cu însemnătate deosebită pentru credincioși

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.