Ce să NU faci în timpul unei furtuni. Greșeala care îți poate fi fatală

Între 20 şi 100 de persoane sunt afectate în fiecare an de furtună şi trăsnet. Multe dintre aceste accidente puteau fi evitate, dacă persoanele în cauză ar fi cunoscut și respectat câteva reguli elementare de protecție în timpul furtunii. 

 

Potrivit medicului Tudor Ciuhodaru, alte câteva sute se prezintă la spital cu traumatisme variate datorate geamurilor sparte, prăbușirilor de arbori, obiectelor antrenate de rafalele de vânt. 

„În cazul trăsnetului efectul este adesea letal iar puținii supraviețuitori au frecvent sechele grave sau traume psihice. Cele mai multe victime se adăposteau sub pomi, adesea în rural, dar sunt și cazuri în care pacienții au fost accidentați în mașină sau în apartament”, explică medicul într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.

Iată câteva sfaturi care vă pot salva viața, în funcție de locul în care vă aflați

A. În spațiile deschise:

a) dacă sunteți pieton:

1. nu vă deplasați în zone în care există riscul de a fi loviți (construcții în desfășurare, arbori îmbătrâniți, geamuri deschise, acoperiș șubred);

2. nu vă adăpostiți sub pomi sau în zonele înalte mai ales în timpul unei furtuni cu descărcări electrice);

3. evitați apropierea de obiecte care pot fi buni conductori (stâlpi, turnuri, bare, garduri și alte structuri metalice);

4. nu atingeți pereții adăpostului cu mâna, capul sau umerii;

b) dacă sunteți în mașină:

1. trageți pe dreapta, într-un loc ferit;

2. dacă aveți timp parcați mașina în garaj sau în zone în care nu există riscul de a fi lovită de obiecte care cad și acoperiți-o cu o husă impermeabilă.

B. În locuințe:

1. închideți toate geamurile și uşile;

2. deconectați aparatura electrocasnică, televizorul sau calculatorul, chiar dacă nu funcționează în acel moment.  

Articolul precedentFurtuna sahariană face ravagii în România. Imagini incredibile din Iași (VIDEO)
Articolul următorZi DECISIVĂ pentru frații Tate. Ce jocuri subternane se fac pentru eliberarea milionarilor britanici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.