Ce reguli trebuie să respectăm pe pârtie atunci când avem, la schi, grupuri de copii

Chiar dacă nu mai este vacanță, salvamontiștii susțin că există, în continuare, multe grupuri de copii pe pârtii, lucru care implicit duce și la evenimente nedorite, fără cunoașterea și respectarea unor reguli.

Organizatorii de tabere și instructorii de schi/snowboard care ghidează grupuri de copii trebuie să știe și să ia în considerare următoarele:

Numărul maxim de copii admis într-un grup este de 6, pentru copiii sub 6 ani și de 8 pentru copiii cu vârsta de peste 6 ani.

Portul căștii pentru copii este obligatoriu pe toată durata cât aceștia se află pe pârtie.

Primele două reglementări sunt preluate din „Regulamentul Privind Conduita Schiorilor/Snowboard-erilor pe Domeniul Schiabil al Municipiului Brașov”, aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local, în anul 2017 și au titlu obligatoriu doar pe pârtiile din Poiana Brașov și Masivul Postăvaru.

Să nu staționeze cu grupurile de copii decât pe marginea pârtiei. Niciodată în zonele înguste ale acesteia și doar în zonele cu vizibilitate, unde ar putea fi ușor reperați (nu sub ruperile de pantă, după curbe etc.)

Să nu folosească niciodată întreaga lățime a pârtiei. Să lase culoare de trecere, pentru ca ceilalți schiori să-i poată depăși. În zonele înguste ale pârtiei, să folosească doar o singură trasă și să țină copiii în șir indian.

Să se asigure la traficul din amonte de fiecare dată când grupul se pune în mișcare. Și să plece doar când este cale liberă. În momentul în care traficul din zona respectivă se aglomerează, să se oprească pe margine până se mai eliberează.

Să nu schieze mai multe grupuri în paralel sau să se intercaleze grupurile între ele.

Să nu iasă cu grupul de copii din pârtia amenajată. Stratul subțire de zăpadă poate ascunde multe pericole (pietre, cioate, rigole etc.)

Turiștii sunt sfătuiți, ca în momentul în care întâlnesc aceste grupuri de copii, să schieze cu prudență. Și să reducă considerabil viteza. Astfel încât să poată evita orice manevră a membrilor grupului și să nu se interpună cu aceștia.

Sursă: Salvamont Brașov

Articolul precedentINFOTRAFIC: Cum se circulă, la această oră, în țară?
Articolul următorAu crescut taxele notariale pentru tranzacții imobiliare. Care sunt noile tarife?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.