Ce este metoda ȘMEN și cum se pot proteja românii de această escrocherie

Înşelăciunile prin metoda şmen sunt printre cele mai comune în rândul escrocilor. Deşi frecvent şi aparent uşor de depistat acest tip de escrocherie continuă să facă victime printre români.

Metoda „şmen” se bazează pe inducerea în eroare, pe moment, a victimei. Ţeparul solicită schimbarea unor bancnote în cupiură mai mică sau efectuarea unui schimb valutar după care se ”răzgândeşte” şi cere banii înapoi, distrage atenţia victimei şi în acelaşi timp subtilizează o parte din banii primiţi în schimb, restituind doar o mică parte din ei. Totul se întâmplă sub ochii victimelor în timp record.

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înșelăciune prin metoda ȘMEN, poliţiştii recomandă să vă adresaţi pentru efectuarea de schimburi valutare doar unităţilor autorizate în acest scop, să consultaţi cu atenţie cursul valutar afişat, să verificaţi cu atenţie suma primită la schimb şi să solicitaţi chitanţă pentru efectuarea operaţiunii.

Nu aveţi încredere în „binevoitori”, oricât de avantajos pare a fi „cursul” oferit de aceştia.

În cazul în care vă confruntaţi cu astfel de situaţii, poliţiştii vă sfătuiesc să reţineţi cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie, etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă şi direcţiile de deplasare.

În situația în care aveți suspiciunea că ați fost înșelat la încheierea unei tranzacții, anuntați in cel mai scurt timp poliția!

Articolul precedentPensionarii și studenții care lucrează ar putea fi scutiți de impozitul pe venit
Articolul următorCisternă cu lapte, răsturnată pe un drum din Alba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.