Ce acte sunt necesare pentru eliberarea pașaportului. Cât durează să obții documentul de călătorie și cât costă

Cetățenii români care sunt domiciliați în țară pot opta pentru două tipuri de pașaport: pașaport simplu electronic sau pașaport temporar, arată datele de pe pagina web a Direcției Generale de Pașapoarte.

Având în vedere că în ultimele zile autoritățile se confruntă cu un flux mare de cereri pentru pașapoarte, aproximativ 2.600-2.700 pe zi în București, programare online se mai poate face doar începând cu luna aprilie, dar se poate merge și direct la ghișeu, unde se așteaptă la coadă.

În cât timp se eliberează pașaportul

Eliberarea unui pașaport simplu electronic durează 5 zile lucrătoare, dar de regulă sunt gata în 2-3 zile, spune directorul instituției.

Pașaportul simplu electronic se eliberează în maxim 5 zile și costă 258 de lei pentru persoanele majore, iar cel temporar se eliberează în două săptămâni, dacă nu sunt depuse documente care să arate urgența, și costă 96 lei.

Tipuri de pașaport

Potrivit datelor de pe site-ul Direcției Generale Pașapoarte sunt de următoarele tipuri:

– Pașaport Simplu Electronic
– Pașaport Simplu Temporar
– Pașaport Simplu Electronic/Simplu Temporar cu menționarea statului de domiciliu

Actele necesare pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, pentru persoanele majore cu domiciliul în România sunt:

– Cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original. Cartea de identitate provizorie trebuie însoţită de certificatul de naştere, în original.

– Documentul care face dovada achitării contravalorii paşaportului, în original, sau documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate prin mijloace de plată online, completat pe numele titularului.

– Paşaportul anterior, dacă acesta există.

Actele necesare pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, pentru minorii sub 14 ani cu domiciliul în România sunt:

– Certificatul de naştere al minorului, în original.

– Document/documente de identitate al părintelui/ale parinţilor, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, aflate în termen de valabilitate, în original.

– Documentul care face dovada achitării contravalorii paşaportului, în original, sau documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate prin mijloace de plată online, completat pe numele titularului.

– Paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există.

În situaţia în care cererea pentru eliberarea paşaportului simplu electronic este formulată de un singur părinte/reprezentant legal/persoana împuternicită, aceasta trebuie însoţită, după caz, şi de:

– Procură specială prin care un părinte împuternicește celălalt părinte sau declaraţia privind acordul celuilalt părinte, în original, ori duplicat de pe actul original pentru procura specială şi declaraţia celuilalt părinte, autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013.

– Procură specială, pentru cererile formulate de persoana împuternicită, în original, sau duplicat de pe actul original pentru procurile speciale autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013.

– Hotărârea judecătorească de încredinţare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă, ori hotărârea judecătorească în temeiul căreia părintele exercită singur autoritatea părintească, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, ori ordonanţa preşedinţială care cuprinde în mod expres faptul că părintele/reprezentantul legal în favoarea căruia s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului.

– Hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori ordonanţă preşedinţială, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului.

– Actul de desemnare a reprezentantului legal, numai pentru cererile formulate de acesta, în cazul minorilor care la data punerii sub interdicţie nu se află sub ocrotirea părinţilor.

– Act de deces al părintelui, pentru cererile formulate de părintele supravieţuitor ori pentru cele formulate de persoana împuternicită de acesta, în original.

Actele necesare pentru eliberarea pașaportului simplu electronic, pentru minorii peste 14 ani cu domiciliul în România sunt:

– Cartea de identitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie a minorului, aflate în termen de valabilitate, în original.

– Certificatul de naştere al minorului, în original.

– Declaraţii privind acordul de eliberare a paşaportului simplu electronic, date, după caz, de ambii părinţi/un singur părinte/părintele supraviețuitor/reprezentantul legal, în original sau duplicat de pe actul original, pentru declaraţiile autentificate şi eliberate începând cu data de 1 ianuarie 2013 (pentru minorii căsătoriţi în condiţiile legii, nu sunt necesare aceste declaraţii).

– Certificat de căsătorie al minorului căsătorit în condiţiile legii, în original.

– Documentul care face dovada achitării contravalorii paşaportului, în original, sau documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate prin mijloace de plată online, completat pe numele titularului.

– Paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există.

În situaţia în care cererea este formulată cu acordul de eliberare a paşaportului simplu electronic dat de un singur părinte/părintele supraviețuitor/reprezentantul legal, aceasta trebuie însoţită, după caz, şi de:

– Hotărârea judecătorească de încredințare a minorului, rămasă definitivă şi irevocabilă sau hotărârea judecătorească în temeiul căreia părintele exercită singur autoritatea părintească, rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, ori ordonanţa preşedinţială care cuprinde în mod expres faptul că părintele are dreptul de a-şi da singur acordul pentru eliberarea paşaportului.

– Hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori ordonanţa preşedinţială, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte.

– Actul de deces al celuilalt părinte, în original.

– Actul de desemnare a reprezentantului legal.

Prezența minorului este obligatorie la depunerea actelor. Documentele se depun personal de către minor, prezenţa acestuia la ghişeu fiind obligatorie. La depunerea cererii, solicitantului i se preiau impresiunile digitale şi imaginea facială (sunt exceptate de la obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă).

Taxa care trebuie plătită pentru eliberarea pașaportului

În ţară, contravaloarea paşaportului este următoarea:

Pentru paşaportul simplu electronic:

– 258 lei – pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani.
-234 lei – pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani.

Pentru pasaportul simplu temporar:

– 96 lei – indiferent de vârstă.

Plata se poate face la casieriile unităţilor CEC Bank, precum şi la staţiile de plată Selfpay ale CEC Bank sau online, exclusiv prin platforma de plăţi virtuale Ghiseul.ro.

Articolul precedentO nouă lovitură pentru români. Prețul petrolului a crescut cu 6% în doar câteva ore
Articolul următorCâte persoane pozitive cu SARS-COV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.