Un polițist din Alba care a luat șpagă de la o colegă, investigator sub acoperire, și care în primă instanță a fost condamnat la 4 ani de închisoare a scăpat de executarea pedepsei. Fapta a ajuns în atenția colegilor săi de la anti corupție după ce a luat o mită de la un alt șofer care l-a denunțat.
Polițistul este din Abrud, iar flagrantul făcut de colega sa s-a transformat într-un dosar penal, iar mai apoi într-un proces la tribunalul din Alba.
Mai exact, în data de 14 iulie 2022, magistrații Tribunalului Alba l-au condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, însă polițistul a făcut apel, iar dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.
În data de 20 decembrie 2022, magistrații instanței superioare au schimbat total decizia de la instanța de fond. Mai exact pentru mita de 400 de lei pe care a cerut-o celui care a făcut denunțul a fost achitat, iar pentru cea de 200 de lei cerută de la agentul sub acoperire a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
”(….)va dispune achitarea inculpatului A. Mihai Vasile, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, (…) (fapta din 28.10.2018)”, se arată în minuta pe scurt a Curții de Apel Alba Iulia.
De asemenea, ”condamnă inculpatul A. Mihai Vasile, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită (fapta din 12.06.2019). …interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) b) ?i g) Cod penal, respectiv a dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
…interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i g) Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condi?iile art. 92 Cod penal”, se mai arată în motivarea Curții de Apel Alba Iulia.
Mai exact, acesta nu va mai avea voie să fie polițișt, dar a scăpat de executarea pedepsei. Decizia din 20 decembrie a Curții de Apel Alba Iulia este defnitivă.
Sursa: Realitatea de Alba