Cât te costă dacă vrei să schimbi numele pe biletul de avion

Fie că nu mai poţi merge în vacanţa planificată sau ai alt motiv pentru care vrei să dai biletul altei persoane, trebuie să ştii că această schimbare diferă de la o companie la alta.

În perioada dintre rezervare și ziua zborului pot apărea multe situații neprevăzute care te pot împiedica să pleci. În acest caz, primul lucru la care te gândești este să cauți pe cineva care ar putea să folosească biletul.

Prețul diferă de la o companie la alta

Pentru a beneficia altă persoană de biletul tău de avion este necesară schimbarea numelui pasagerului pe bilet. Doar prin modalitatea aceasta nu s-ar putea pierde zborul, însă, totuși, nu uita că schimbarea numelui implică un cost suplimentar.

De asemenea, nu toate companiile aeriene permit acest lucru, iar cele care au această opţiune au şi preţuri diferite. De exemplu, la Ryanair, majoritatea modificărilor pot fi făcute online în secțiunea „Rezervările mele”. Poți proceda la schimbarea numelui pasagerului de pe bilet cu până la 2 ore înainte de zborului. Tariful este de 115 euro, așa că uneori poate rezulta mai ieftin să cumperi un bilet nou.

Compania irlandeză permite și mici modificări ale numelui, dacă l-ai scris greșit, iar în primele 48 de ore de la momentul rezervării, erorile pot fi corectate gratuit. După această perioadă, se va aplica tariful menționat anterior.

Cu Vueling, serviciul este gratuit. Se poate face online, în primele 24 de ore de la rezervare și oricum cu până la 2 ore înainte de plecarea zborului. După această perioadă, va trebui să plătești o taxă. Este vorba de o sumă de la 50 de euro pentru fiecare pasager și rută, plus diferența de tarif , dacă este cazul, mai exact, dacă zborul costă mai mult în momentul schimbării numelui. În mod similar, dacă trebuie să corectezi o eroare la numele unui pasager, nu trebuie să plătești nicio taxă.

La EasyJet poți modifica detaliile zborului, online, prin secțiunea „Gestionați rezervările”. Schimbarea numelui unui pasager costă 66 euro de persoană pe călătorie. Dacă se face prin serviciul pentru clienți, cifra crește la 72 euro. Trebuie știut că și în cazul acestei companii corectarea greșelilor de ortografie este gratuită și până la trei litere pot fi modificate online.

În cazul Iberia și Air Europa este total diferit, aceste două companii nu permit schimbarea numelui pasagerului pe biletul de avion, potrivit 20Minutos.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentSondaj – Ce procente ar avea cele mai importante partide din România dacă astăzi s-ar face alegeri
Articolul următorDe ce să mănânci morcovi în fiecare zi – vei rămâne uimit ce se întâmplă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.