Cât de sănătoase sunt ouăle duble, cu 2 gălbenușuri. Care sunt superstițiile

Ouăle cu gălbenuș dublu, așa-numitele ouă duble, sunt o raritate pe piață, dar comercianții din piețe au început să le vândă separat. Chiar dacă pot părea inestetice pentru unii, specialiștii spun că din punct de vedere biologic nu reprezintă un pericol pentru consumatori, iar superstițiile legate de ouăle cu 2 gălbenușuri nu au nicio bază reală

 

Ouăle cu două gălbenușuri apar atunci când găina ovulează de două ori în succesiune rapidă, ceea ce face ca gălbenușurile să fie învelite în aceeași coajă.

Evident, din acest motiv, sunt mai mari decât oule normale, dar și coaja este mai fragilă.  Din acest motiv, dar și din cauza faptului că poate stârni reacții adverse, oule duble sunt excluse la sortare și nu ajung pe rafturile marilor magazine, dar pot fi găsite în piețe, chiar vândute separat. 

Specialiștii atrag atenția că nu există absolut niciun argument in favoarea temerii populare că o găină care face astfel de ouă ar fi bolnavă, fiind vorba pur și simplu de părăsi care se află fie la începutul, fie la finalul perioadei reproductive.

Ouăle cu gălbenuș dublu – superstiții

Cel mai frecvent, la români găsirea unui astfel de ou este văzută ca un semn bun, aducător de noroc. Fiind atât de rare, ouăle cu gălbenuș multiplu au dat naștere la o serie de superstiții în credința populară, potrivit agrointeligenta.ro

O altă tradiție spune că dacă o femeie găsește un ou cu gălbenuș dublu va rămâne însărcinată, chiar cu gemeni.

Articolul precedentCe se întâmplă dacă pui o bucată de aluminiu pe degetele de la picioare. Iată ce spun specialiștii!
Articolul următorCămara din această iarnă, mai goală din cauza scumpirilor. Unele legume au preț triplu față de anul trecut

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.