Care sunt cele mai sănătoase măsline de pe piaţă. Uite ce mănânci fără să ştii!

Măslinele sunt culese în diferite stadii de maturitate. Pe măsură ce se coc, ele se transformă treptat de la verde la negru, apoi sunt preparate printr-o varietate de procese. Sunt puse la înmuiat în ulei, apă sau saramură, sau ambalate în sare.

Cele mai importante tipuri de măsline, în funcţie de ţară de provenienţă, de culoare şi de metodele de prelucrare sunt:

Kalamata – originare din Grecia, sunt măsline negre culese doar la maturitate şi conservate în apă cu sare, având o aromă puternică. Acestea sunt considerate cele mai bune. Nu au aceeaşi culoare, ci diferă de la galben la maro închis. Unele au coajă uşor încreţită.
    
Picholine – originare din Franţa, sunt măsline verzi cu o aromă uşor sărată, iar uneori sunt conservate cu acid citric;
    
Manzanilla – originare din Spania, sunt măsline verzi, vândute cu samburi sau umplute cu alte ingrediente, ambalate cu sare şi suc de acid lactic;
    
Nicoise – originare din Franţa, sunt măsline negre, culese la maturitate, au dimensiune mică, aromă puternică, vândute de multe ori cu tot cu frunze şi îmbogăţite cu ierburi aromatice.

Un aspect important legat de măsline este faptul că au un indice glicemic mic: 15. Dacă eşti la dietă, specialiştii recomadă consumul măslinelor verzi, pentru că au mai puţine calorii.

Măslinele oferă o serie de beneficii pentru sănătate. Ele sunt bogate Omega 9, vitamina E, complexul de vitamine B, potasi, fier, cupru şi sunt o sursă excelenţă de fibre. Este adevărat că măslinele conţin grăsimi, dar aceste sunt monosaturate, deci sănătoase, reducând riscul de ateroscleroza şi crescând nivelul HDL (colesterol bun). Prin conţinutul bogat în grăsimi mononesaturate şi vitamina E, măslinele au proprietăţi antiinflamatorii care vin în ajutorul celor care sunt afectaţi de osteoartrită, artrită reumatoidă sau astm.

Mai mult, s-a creat o legătură între consumul lor şi prevenirea cancerului la sân. Totuşi, acestea trebuie consumate cu moderaţie deoarece conţin o mare cantitate de sodiu, care poate genera stări de agitaţie şi chiar stări maniacale cu manifestări agresive.

Acestea sunt laxative naturale, de aceea pot fi consumate zilnic.

Articolul precedentAlertă în Marea Neagră! Litoralul românesc, afectat de explozia barajului de pe Nipru
Articolul următorPilula contraceptivă, posibilă sursă pentru depresia la femei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.