Care sunt candidații pentru Cotroceni în 2024

Fostul președinte PNL – Valeriu Stoica nu crede în scenariul spargerii actualei coaliții de guvernare în acest moment, mai exact a alianței PNL-PSD. El anunță și care vor fi candidații celor două partide pentru prezidențialele din 2024.

„Am avut un mare semn de întrebare când a format Iohannis această alianță, care părea contrară naturii. Între timp, conjunctura geopolitică schimbă datele problemei. Într-o perioadă de mare instabilitate, generată de războiul din Ucraina. e bine sa ai un guvern cu o mare majoritate în Parlament. (…)

Vor sta până aproape de alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024. Nu cred că vreunul din cele două partide își va permite să facă o mișcare laterală, răspunderea va fi foarte mare, iar politic, electoral va deconta partidul care va face o asemenea mișcare.

Nu cred că liberalii sau social-democrații ar avea de câștigat dacă n-ar continua această alianță până aproape de parlamentare. Pentru că e posibil ca în 2024, când se va pune problema ca fiecare partid să aibă candidat la funcția prezidențială, această înțelegere să nu mai funcționeze”, a declarat Valeriu Stoica, joi seară, la un post TV.

Valeriu Stoica susține că Alianța PNL-PSD nu va avea un candidat unic pentru prezidențialele din 2024, ci fiecare partid va avea un candidat propriu.

„Este de neconceput ca fiecare partid să nu aibă candidat la prezidențiale. Logica politică nu poate duce ca ambele partide sa aiba un singur candidat, să renunțe la identitate. În absența unui asemenea candidat se dizolvă identitatea politică a partidului”, a mai atras atenția Valeriu Stoica.

Despre o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană ca un candidat al PNL, Valeriu Stoica a admis că „este o ipoteză de lucru, dar mai degrabă PSD ar tebui să îl propună”. În același timp, fostul președinte liberal nu crede în scenariul unui candidat comun în persoana lui Mircea Geoană. 

Nicolae Ciucă este văzut drept candidatul cel mai credibil în acest moment la prezidențialele din 2024, pentru PNL, deși a avertizat că în doi ani trebuie să se păstreze aceeași cotă a actualului premier în fața unor contracandidați din partid.

Ce contează mereu e credibilitatea de care se bucură o persoană la un moment dat. În preajma alegerile prezidențiale, fiecare partid aleagră după oameni credibili. Dacă îi are în partid, i-a format, i-a crescut, e foarte bine, dar uneori nu-i găsești și-i importă. Liberalii au practicat de două ori metoda: cu Stolojan și Iohannis. Într-un fel a ieșit și cu Stolojan… Cine e cel mai credibil om din PNL acum? Ciucă are cea mai mare credibilitate. Dacă mâine ar fi alegerile prezidențiale, ar fi probabil cel mai legitimat dinte liberali să candideze, dar mai sunt mai bine de doi ani timp în care se va face și rotația la funcția de prim-ministru.

Eu cred că se va respecta această regulă. Eu nu cred că liberalii sau social-democarții ar face un pas lateral să iasă de la guvernare, că ar deconta electoral foarte mult, dar când se va face rotativa, rămâne de văzut cât își va păstra din credibilitate Nicolae Ciucă. El are o credibilitate care nu izvorâște din funcția de premier, ci din experiența în teatrele de operații și și-a creat o reputație de militar de excelență. Unii ar spune că nu mai contează, că e democrație. Ba contează, că o reputație câștigată într-un domeniu așa sensibil și în contextul actual poate să conteze. Rămâne de văzut dacă în 2024 va avea o cotă de încredere la fel de mare ca să surclaseze alți posibili candidați liberali”, a mai spus Valeriu Stoica.

Articolul precedentȘi-a amenințat soția! Acum are dosar penal
Articolul următorUrsula von der Leyen cere ca Putin să fie adus în fața Justiției

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.