Nu mai este un secret pentru nimeni că fructele aduc sănătate, unele mai multă decât altele. Consumul recomandat de fructe pe zi depinde de o serie de factori, dar adulții ar trebui să consume, în general, în jur de 400 de grame de fructe zilnic. Ce fruct este însă „cel mai cel”…ei bine un cunoscut nutriționist dietetician din SUA afirmă că micuța afină este numărul 1.
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din toată lumea au întocmit mormane de studii despre efectele benefice ale fructelor iar specialiștii dieteticieni se întrec în alegerea celor mai sănătoase. Deși toate fructele sunt sănătoase, dieteticianul nutriționist Danielle Crumble Smith recomandă un fruct plin de nutrienți în mod special – afinele, notează USA Today.
De ce afinele sunt considerate cele mai sănătoase fructe
Conform specialistului american, afinele conțin multe fibre, care dau senzația de sațietate mai mult timp. De asemenea, se numără printre fructele cu cel mai mare conținut de antioxidanți, care previn sau întârzie deteriorarea celulelor.
„Din punct de vedere cognitiv, există o mulțime de beneficii în ceea ce privește memoria și unele studii arată beneficii cardiovasculare sau compuși care luptă împotriva cancerului. În general, acestea scad inflamația” explică specialistul american conform sursei citate
Ce alte fructe sunt în topul beneficiilor pentru sănătate
Danielle Crumble Smith susține că merele sunt printre fructele care trebuie consumate cu prioritate deoarece conțin pectină, o fibră care acționează ca un prebiotic ce poate ajuta funcția colonului și digestia. De asemenea fructele bogate în vitamina C ar trebui să fie pe lista celor care au grijă ce mănâncă și vor să consume alimente sănătoase.
În prim plan ar trebui să fie citricele și ne referim la portocale, grapefruit și lămâi dar și căpșunele.„Vitamina C ajută la producția de colagen, iar în generația noastră, oamenii sunt preocupați de diminuarea ridurilor și de sănătatea părului, a pielii și a unghiilor”, spune nutriționista conform USA Today.
Zahărul din fructe este rău sau bun?
Există însă voci care spun că prea multe fructe înseamnă însă și mult zahăr. Nutriționista americană susține că beneficiile bat inconvenientele în cazul fructelor. Deși unele fructe conțin o cantitate mare de zahăr, acestea sunt în continuare benefice pentru sănătate, spune nutriționistul Crumble Smith.
„Fructele au multe vitamine, minerale, fibre, apă și alți nutrienți de care corpul nostru are nevoie”, explică americanca. Printre avantaje se numără faptul că fructele pot combate starea de oboseală de după-amiază, când majoritatea oamenilor se îndreaptă spre o ceașcă de cafea. Deoarece zahărul natural este o sursă sănătoasă de energie, asocierea fructelor cu proteine vă oferă un impuls similar celui pe care l-ați obține prin cofeină.
h recomandă totuși prudență pentru persoanele cu diabet, rezistență la insulină sau probleme cu glicemia. În acest caz consumatorii trebuie să fie atenți la mărimea porțiilor sau să încerce să asocieze fructul pe care îl consumă cu o proteină, cum ar fi iaurtul sau brânza.
Sursă text: Click.ro