Caravana Medicală continuă să facă bine!

Caravana Medicală continuă să facă bine! Zilele acestea, Spitalul Mobil a ajuns în județele Prahova și Buzău, acolo unde sute de români au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite. La final, oamenii au plecat acasă și cu ochelari de vedere potriviți pentru problemele cu care se confruntă.

Din motive financiare, românii amână analizele medicale sau controlul pe care ar trebui să îl facă regulat. Situația este întâlnită mai ales în mediul rural, acolo unde nu există nici măcar un medic de familie, iar oamenii sunt nevoiți să meargă zeci de kilometri până la cel mai apropiat cabinet medical. Acesta este și motivul pentru care a fost lansată Cravana Medicală.

În cea de-a doua ediție, românii din satele uitate de autorități beneficiază de control oftalmologic gratuit și, dacă este cazul, de ochelari de vedere. 

 
 

„- Foarte bine pentru noi, acum nu mai vad la tv, nu vad sa citesc

– Cand ati fost ultima oara la medic?

 
 

– Acum patru ani” a mărturisit o localnică.

În cadrul Caravanei sunt zeci de tineri, medici și asistenți medicali, care s-au oferit să își petreacă timpul ajutând românii vulnerabili.

„- Cum e voluntar?

– E un sentiment frumos, vedem foarte multi batrani care nu isi permit sa mearga la un consult, noi oferim consult si ochelarii gratuit”, a spus Alice, voluntar în cadrul Caravanei Medicale.

 
 

 

Articolul precedentMinistrul Transporturilor a anunțat că Valea Oltului va fi închisă traficului rutier timp de o lună
Articolul următorScrisoare de susținere din partea lui Donald Trump pentru Cozmin Gușă, candidat independent la președinția României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.