Caravana medicală a ajuns la Cluj. Inițiativa pentru sănătatea românilor continuă

Caravana Medicală își continuă drumul prin țară: spitalul mobil a ajuns în județul Cluj! Prima localitate în care voluntarii au oprit este Tritenii de Jos, unde sute de oameni așteaptă să primească asistență medicală gratuită de la echipa profesionistă. În următoarele două zile, spitalul mobil va ajunge în satul Valea Drăganului, urmând ca apoi să se oprească în comuna Aghireșu.

Voluntarii au venit pregătiți cu aparatură performantă, potrivită nevoilor oamenilor care nu au avut până acum șansa să ajungă la spital pentru consultații complete. Oamenii pot apela, astfel, la servicii gratuite, precum medicină generală, ecografie, EKG, oftalmologie, stomatologie și analize de sânge ce urmează să fie oferite în zilele de 28 și 29 februarie și în sat Valea Drăganului, iar pe 1 și 2 martie în comuna Agireșu. 

Caravana Medicală România Suverană a fost prezentă până acum în 28 de județe din țară, acoperind zeci de localități și oferind servicii medicale gratuite unui număr de peste 15.500 de români.

 
 
Articolul precedentRapid a anunțat pe ce stadion se va desfășura derby-ul din ultima etapă cu FCSB
Articolul următorData alegerilor prezidențiale a fost stabilită. Când va avea loc primul tur de scrutin pentru alegerea noului șef al statului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.