Caracatița grupului de la Cluj. Ce roluri joacă Ioan Rus, Florin Coldea și Neluțu Varga. Care e legătura cu oamenii lui Sorin Grindeanu și Ionel Arsene – SCHEMĂ

Grupul de la Cluj este mai puternic ca niciodată. După ce a condus mai multe instituții de forță din România (SRI, Ministerul de interne, SIE), a stat tot timpul în spatele președinților PSD și a pus mâna pe CFR Cluj, acum vrea să “fure” afacerea imobiliară de la Cluj a Elenei Udrea. Caracatița intereselor s-a ramificat până la baronul PSD de Neamț Ionel Arsene, dar și la actualul șef de la Transporturi, Sorin Grindeanu. Într-o analiză în exclusivitate, Anca Alexandrescu a dezvăluit, la Culisele Statului Paralel, încrengături halucinante de firme care primesc licențe de exploatare pe bandă rulantă de la ANRM, dar și lucrări uriașe la Ministerul Transporturilor. Legăturile de afaceri ajung până în SUA la Eric Trump, fiul lui Donald Trump, și la o familie de evrei extrem de bogată.

Anca Alexandrescu a dezvăluit, la Culisele Statului Paralel, cum și-a extins grupul de la Cluj influența și aria intereselor, ajungând să aibă legături de afaceri până în SUA, la Eric Trump, fiul fostului președinte american.

„Ioan Rus, fost ministru de Interne, dar și al Transporturilor. Se află în spatele lui Neluțu Varga, care are multe afaceri imobiliare în Cluj. Varga apare și în dosarul retrocedărilor Paltin Sturdza, în care apare și Ștefan Berciu, implicat și el în proiectul Transilvania City. Berciu este și consul onorific al statului Burundi, calitate în care circulă cu o mașină diplomatică a acelui stat. Cei doi, Varga și Berciu, au fost acuzați inițial pentru deturnare de fonduri și fals, într-un dosar de 300 de milioane de euro, dar au fost achitați.

Astă-vară, Neluțu Varga a avut o problemă de sănătate și nu s-a putut duce în cantonament cu CFR Cluj, în Andorra. Cine i-a însoțit pe fotbaliști?! Ioan Rus! Sigur, în calitate de prieten al echipei.

Imagine

Tot legat de echipă, să-l amintim și pe Florian Coldea. Ne-am întrebat de multe ori ce caută la Cluj și în loja VIP de la stadionul lui CFR Cluj. Sunt în gașcă: Coldea nu s-a desprins de grupul lui Rus, Maior, Dîncu și ceilalți.

Revenind la Berciu, acesta este un om foarte bogat, din imobiliare, și este băgat și în afacerea Transilvania City. De asemenea, în Cluj, el are un imobil comun cu Alin Tișe, președintele CJ Cluj. Sigur, este doar o coincidență.

Dl Emil Boc le dă autorizații pe bandă rulantă, pentru că dl. Berciu a construit mult în Cluj, pe locul unor foste fabrici puse la pământ. În urmă cu un an, am dezvăluit că Elena Udrea s-ar afla în spaletele Transilvania City. Am prezentat documente de la Oficiul de Cadastru, legate de un împrumut în valoare de 20 de milioane de dolari, de la o companie – Tonex. A apărut informația că firma i-ar aparține domnei Udrea, dar nu este așa și vom arăta. Când Udrea a fugit în Bulgaria, acești domni au început să uneltească, să-i creeze probleme, pentru a-i lua proiectul de sub nas. Umblă zvonul, pe care nu-l putem dovedi, că oamenii aceștia și-ar dori ca Elena Udrea să rămână mult timp acolo unde este. Nu am nimic cu Elena Udrea, nu m-am întâlnit niciodată cu ea. Dar nici nu pot să fac abstracție de legăturile domnului Coldea cu diverse culoare ale Justiției, cu anumite complete, (…) și nu pot să uit că dl. Coldea, pe când Elena Udrea se afla pe cai mari, Traian Băsescu a dat acele poze cu Elena Udrea la Paris. De unde știu? Pentru că mi le-a dat mie și eu le-am dat la Antena 3.

BĂIEȚII DEȘTEPȚI, LEGĂTURILE ÎNTRE GRUPUL DE LA CLUJ ȘI GRUPUL GRINDEANU. INTRA ÎN SCENĂ IONEL ARSENE

Revenind la încrengătura băieților deștepți, dl. Varga are un asociat, dl. Sebastian Albulescu, prieten din copilărie și coleg de școală cu Sorin Grindeanu. Au fost și asociați într-o firmă, Smart Net, pe când erau mai tineri. Problemele sunt însă în prezent: dl Albulescu a cumpărat două firme, două cariere de piatră la care este asociat cu Petre Ungureanu, fost cadru SRI, adus și angajat de Grindeanu la CFR Electrificare.

Mai mult, dl Albulescu, printr-una din firmele sale, Revicont, a fost și angajatorul domnului Ludovic Orban. El deținea firma care l-a angajat pe Orban când nu avea loc de muncă. În Formin, Albulescu este asociat cu Neluțu Varga. Această firmă are patrulaterul de exploatare auriferă din Apuseni, dar și o licență de exploatare a nămolului de la Techirghiol. Ambele au fost obținute în perioada în care domnul Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, și-a pus la șefia ANRM omul de încredere, Gigi Dumitru. Un domn care vânduse carne până atunci, n-avea nicio legătură cu exploatarea resurselor minerele. Ați putea întreba: ei și? Problema este că imediat a mai apărut o firmă, Formin TJK, în care apare ca asociat fiul d-lui Arsene. Cum a ajuns un băiat de 25 de ani asociat într-o firmă cu un om de afaceri care a dat bani și la PSD, și la PNL?

Albulescu este asociat într-un alt holding cu o companie care a lucrat și la podul de la Luțca (prăbușit în vara anului 2022). Această firmă nou înființată a obținut tot felul de licențe în 2017-2019, când omul lui Grindeanu era acolo. (…) Tot Albulescu, prietenul lui Grindeanu, a cumpărat două cariere de piatră fix pe traseul autostrăzii Cluj – Episcopia Bihorului. Ghici de unde vor folosi piatră?!

Revenind la Transilvania City, am cercetat cine este firma Tonex care a acordat un împrumut de 20 de milioane de euro pentru proiect. Am descoperit cine este în spatele firmei Tonex: are sediul în Gibraltar și aparține unor frați evrei extrem de bogați. În afară de cei 2, în spatele domnului Berciu se mai află cineva, Nicolai Canetti, care locuiește în America, originar din Cluj. Întâmplător sau nu, în septembrie 2022, un apropiat al acestuia, Onisim Dorneanu, lansează proiectul unui fond țintit pe România, în care vrea să-l convingă pe Eric Trump să investească în imobiliare la Cluj.

Toate aceste lucruri sunt legate: caută influență americană, bani de la o familie foarte bogată de evrei și vor să preia afacerea Elenei Udrea și să facă niște bani frumoși. Cert este că, după ce Udrea a fost prinsă în Bulgaria, au început toate aceste mișcări.

Toți băieții sunt băgați în aceeași gașcă: Grindeanu se visează șef la Servicii. Mai este un domn, Toma Rus, care a fost pe la SRI, foarte bogat, socrul celebrei cântărețe Vlăduța Lupău, un domn foarte agitat și recalcitrant. Cum se face că toți rezerviștii se găsesc la Cluj și vor din nou să facă politică? Acum îl împing pe Grindeanu să facă o proiecție pentru 2024.

L-am contactat pe Nelu Varga, care a spus că „sunt niște fabulații fantasmagorice, ale unor oameni care se află pe altă planetă”, pe Ioan Rus, care mi-a transmis salutări, pe Ionel Arsene, care mi-a zis să nu mă iau de fiul lui. Ceilalți, Sorin Grindeanu, Florian Coldea și așa mai departe nu mi-au răspuns,” a dezvăluit Anca Alexandrescu, în exclusivitate la Realitatea Plus.

Articolul precedentCum a luat ființă „Grupul de la Cluj”. Dezvăluiri bombă la CULISELE STATULUI PARALEL
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.