Canotoarea Simona Radiş, cel mai bun sportiv al anului 2023, în clasamentul Asociaţiei Presei Sportive

Canotoarea Simona Radiş a fost aleasă cel mai bun sportiv român al anului 2023 în clasamentul întocmit de Asociaţia Presei Sportive, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Consiliul Asociaţiei Presei Sportive din România a stabilit clasamentul celor mai buni sportivi ai anului care se încheie, în funcţie de performanţele înregistrate în competiţiile internaţionale importante.

Medaliată cu aur (dublu vâsle) la Campionatele Mondiale de la Belgrad şi dublă campioană europeană (dublu vâsle şi 8+1) la Brandenburg, Simona Radiş a ocupat prima poziţie în clasament, fiind urmată de Cătălin Chirilă (canoe), cu două medalii la Campionatele Mondiale de la Duisburg, aur la 500 de metri şi argint la 1.000 de metri.

Colega Simonei Radiş în barca de dublu vâsle, canotoarea Ancuţa Bodnar, a ocupat poziţia a treia în ierarhie, ea fiind de asemenea campioană mondială şi europeană.

Următoarele şapte poziţii ale clasamentului APS au fost ocupate în ordine de (locul 4) Bernadette Szocs (tenis de masă), cu două medalii de aur la simplu, una cu echipa României şi una de bronz la dublu mixt la Jocurile Europene 2023, plus o medalie de argint cu echipa la Campionatul European de la Malmo, (locul 5) Alina Rotaru Kottmann (atletism) – medalie de bronz la Campionatul Mondial de la Budapesta şi calificare la Jocurile Olimpice 2024, (locul 6) Vlad Dascălu (ciclism) – medalie de aur la cross-country olimpic, Jocurile Europene 2023, Cracovia-Malopolska, (locul 7) Constantin Popovici (sărituri în apă de la mare înălţime) – medalie de aur la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, (locul 8) Mihaela Cambei (haltere) – medalie bronz la Campionatele Mondiale (procedeul smuls, cat. 49 kg) de la Riad şi şase medalii de aur la Campionatele Europene de seniori şi tineret de la Erevan, (locul 9) David Popovici (înot) – o medalie de bronz şi un loc 4 la Europenele în bazin de 25 de metri de la Otopeni şi două finale mondiale la Fukuoka – locul 4 la 200 de metri liber şi locul 6 la 100 de metri liber, şi (locul 10) Andreea Beatrice Ana (lupte) – medalie de bronz la Campionatele Mondiale, medalie de aur Europenele de seniori şi argint continental la U23, la Bucureşti.

Au mai primit voturi:
Sabrina Maneca Voinea (gimnastică) – calificată cu echipa la JO de la Paris şi locul 4 în finala mondială de la sol, plus medalia de bronz, la acelaşi aparat, în cadrul Campionatelor Europene din Antalya
Sorana Cîrstea (tenis) – sferturi de finală la turneele WTA de la Indian Wells şi Miami, locul 26 în clasamentul anului 2023
Marius Balogh (minifotbal) – component al echipei naţionale de minifotbal, campioană mondială în Emiratele Unite Arabe, golgheter al competiţiei
Radu Drăguşin (fotbal) – component al echipei naţionale de fotbal, calificată la EURO 2024

AGERPRES 

Articolul precedentPreşedintele Iohannis a promulgat bugetul pe anul 2024
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.