Când vor fi încărcate cardurile sociale pentru alimente. O nouă tranșă de 250 de lei urmează să ajungă la 2,6 milioane de români

Aproximativ 2,6 milioane de beneficiari ai cardului social pentru alimente vor primi o nouă tranșă de 250 de lei începând de luni, 15 aprilie, a anunțat duminică, 14 aprilie, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu. 

„De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 15-25 aprilie 2024”, a scris Câciu pe pagina sa de Facebook, duminică, 14 aprilie.

Cei care beneficiază de pe urma acestui sprijin guvernamental sunt persoanele cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei, familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei și familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune.

De asemenea, mai beneficiază de acest sprijin și pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și persoanele fără adăpost. 

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCe spune Miron Mitrea despre sondajele care îl dau câștigător la prezidențiale pe Mircea Geoană
Articolul următorGeorge Simion anunță că îl suspendă pe Marius Lulea din funcția de prim-vicepreședinte al partidului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.