Când și cum pot fi sacrificați porcii de Crăciun? Anunțul ANSVSA pentru cei care cresc animale în curte

Sacrificarea porcilor în perioada sărbătorilor de iarnă este una dintre tradițiile românești care a fost serios afectată de noile norme europene privind bunele tratamente aplicate animalelor și, în special, de extinderea focarelor de pestă porcină. Cu toate acestea, oficialii Autorității Sanitar-Veterinare au vești liniștitoare pentru finalul anului.

Reprezentanții ANSVSA le transmit românilor că își vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării, cu condiția ca acestea să nu se afle într-o zonă declarată focar de gripă porcină.

”Se apropie sărbătorile de iarnă, tradiția noastră este să ne sacrificăm porcul de Crăciun acasă, în bătătură.

Pentru noi, ca servicii sanitar veterinare la nivel național, avem același interes și aceeași prioritate pentru sănătatea porcinelor din gospodăriile populației și din marile complexe. În cele mai multe zone se vor sacrifica și ne vom bucura împreună de produsele tradiționale cu porc sacrificat în bătătură”, a precizat vicepreședintele ANSVSA, Ioan Oleleu, pentru pentru AGRO TV.

Anunțul nu-i scutește pe gospodari de la respectarea normelor și reglementărilor în vigoare, postate pe site-ul ANSVSA.

De exemplu, comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar-veterinar, popularul test de trichineloză, se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Articolul precedentDate oficiale. De ce SCADE populația – Câți români au murit în ultimii ani: două cauze majore
Articolul următorAndrei Baciu, după audierea la DNA, în dosarul vaccinurilor – ”Am respectat legislația, am conștiința perfect curată”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.