Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că programul Rabla pentru anul în curs va începe în 4 februarie, săptămâna aceasta fiind pusă la punct varianta finală. Tanczos afirmă că autorităţile îşi iau angajamentul că vor majora anual, pentru următorii trei ani, cu 10% bugetul alocat acestui program.
„Poimâine o să avem varianta finală. Am avut o discuţie încă din ianuarie – februarie anul trecut cu asociaţiile de producători şi de importatori de autoturisme. Nu a existat predictibilitate în România pe Rabla. Noi acuma facem regulile pe următorii trei ani. Ne angajăm că o să creştem cu 10% bugetul în fiecare an, mai mulţi beneficiari, primele ar trebui să fie cumva constante, pentru că şi piaţa auto este cât de cât constantă. Vom lansa un program pe trei ani, este foarte important ca lumea să ştie că la începutul fiecărui an, în februarie, în prima săptămână, în prima zi de Vineri Verde, porneşte programul, să nu-l mai pornim în aprilie, mai”, a declarat ministrul Mediului, luni seară, la un post TV.
Tanczos Barna a subliniat importanţa alocării de fonduri suplimentare, „în timp”, pentru autovehiculele electrice, fenomen care a început deja.
„Pas cu pas ar trebui să dăm bani mai mulţi la electrice. (…) Să creştem încet-încet pentru acele maşini care sunt cu zero emisii pentru că aceasta este direcţia în care se merge în toată lumea”, a afirmat Tanczos Barna.