Cancelarul austriac Karl Nehammer, primit de Klaus Iohannis, astăzi, la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, astăzi, o întrevedere cu cancelarul federal al Republicii Austria Karl Nehammer, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit agendei publice a şefului statului, postată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea este programată la ora 10:30, la Palatul Cotroceni. 

Este de aşteptat ca în cadrul întrevederii să se discute despre aderarea deplină a României la spaţiul Schengen.

Partidul Popular European a adoptat, miercuri, în unanimitate, în congresul de la Bucureşti, manifestul care solicită aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen, după ce delegaţia austriacă a Partidului Popular la putere a renunţat să mai voteze împotrivă.

În manifestul adoptat de PPE, se menţionează că este nevoie „de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre”.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, ulterior, în cursul zilei de joi, la Congresul PPE, care are loc la Bucureşti, în cadrul căruia va susţine un discurs.

Tot astăzi, preşedintele Iohannis are prevăzute întrevederi cu premierul polonez Donald Tusk, cu prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, precum şi cu vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, ministru al Afacerilor externe şi cooperării internaţionale, Antonio Tajani. 

Articolul precedentNoua înșelătorie prin care clienții sunt păcăliți în magazine: jaf la raft!
Articolul următorBlocul Naţional Sindical pichetează Romexpo, unde se desfăşoară Congresul PPE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.