Campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”

Poliția Română și Asociația Telefonul Copilului, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, a lansat campania națională de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „Atingeri Nedorite”, semnată de agenția de comunicare integrată Mercury360.

Obiectivul principal al inițiativei îl constituie creşterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor si publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia.

Campania reprezintă o consecinţă a creşterii numărului de cazuri de abuz sexual înregistrate la nivel național, în anul 2021, conform analizei realizate de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române, precum și a consecințelor grave asupra victimelor, așa cum au fost constatate de Asociația Telefonul Copilului, în cadrul sesiunilor de consiliere oferite copiilor.

Iniţiativa este finanţată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi se va desfăşura până la data de 31 mai 2022. În cadrul campaniei, copiii vor învăţa despre resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât şi pentru a primi consiliere specializată. Copiii vor afla că pot suna gratuit la 116 111, linia europeană de asistenţă pentru copii, gestionată în România de Asociaţia Telefonul Copilului, vor putea scrie la [email protected] și pe platforma online a organizației https://www.116111.ro/.

Materialele informative pentru copii includ conţinut elaborat de psihologii Asociatiei Telefonul Copilului, pe înţelesul lor, sub sloganul „Suntem rezultatul atingerilor trăite: Află cum te poți proteja de cele nedorite”.

Copiilor le este dedicată și o pagină web care prezintă informații despre recunoașterea unui caz de agresiune sexuală, sfaturi de prevenire, explicații despre impactul psihologic asupra victimei și exemple de cazuri reale consiliate de organizație (editate pentru respectarea anonimatului): https://www.116111.ro/AtingeriNedorite.

Pentru publicul larg, campania de prevenire include un spot video și un spot radio, al căror mesaj reprezintă un apel la prevenire îndreptat și către adulții din jurul copiilor vulnerabili, dar și un apel în vederea semnalării la 112 a situațiilor în care viaţa copiilor este pusă în pericol.

 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentAcţiune de combatere a ilegalităților în domeniul piscicol
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Călin Georgescu: Da, voi candida la alegerile prezidențiale din 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.