Camionul cu bombă care ar fi declanșat explozia din Crimeea venea din România – ANCHETA rușilor

Camionul cu bombă care ar fi declanșat explozia din Crimeea venea din România. Cel puțin asta arată traseul publicat de investigatorii ruși. Șoferul camionului nici măcar nu știa că este folosit în atacul terorist, mai susțin rușii. Mai mult, acesta ar fi trebuit să explodeze chiar de ziua lui Putin, pe 7 octombrie, transmit agențiile de presă de la Moscova. Cu toate acestea, ancheta Kremlinului nu stă în picioare, pentru că explozia s-ar fi produs în apa mării, nu în camion. 

Comisiile ruse de anchetă și cea antiteroristă susțin vehement că explozia a fost provocată de o bombă plasată în camionul care transporta îngrășământ. Președintele Comitetului de Investigații din Rusia a anunțat că tirul a plecat din Bulgaria. De acolo, ar fi trecut pe la noi prin țară, apoi în Ucraina, Belarus și ulterior a tranzitat Rusia până s-a oprit în regiunea Krasnodar.

Proprietarul tirului spune că nu are nimic de-a face cu deflagrația. Totuși, șoferul care a și murit în explozie a primit un ordin de pe internet pentru a transporta îngrășământe. Presa de la Moscova susține că bărbatul de la volan a fost folosit fără să știe despre atacul terorist organizat de serviciile speciale ale Ucrainei.

 

Potrivit presei ruse, șoferul s-ar fi aflat pe pod chiar în ziua când Putin a împlinit 70 de ani, pe 7 octombrie. Numai că șoferul a decis să doarmă în Rusia și să plece la prima oră spre Crimeea.

 

 

Cu toate acestea, tirul a fost verificat de autoritățile ruse înainte de a ajunge pe pod.

Camerele de supraveghere au surprins într-adevăr camionul în locul exploziei, dar la o privire mai atentă, din alt unghi, în dreapta podului se vede cum înaintea deflagrației apar valuri la pilonii podului. Deși marea era liniștită, în mai puțin de o secundă, imediat după ce trece camionul, se pare că în mare a căzut un obiect, după care se produce explozia. 

Analiștii militari susțin că peninsula Crimeea a devenit printre cele mai securizate zone ale Rusiei după anexarea ilegală din 2014.

Un satelit special, Cosmos-K supraveghează de pe orbită țintele de la sol. Avioanele de luptă Suhoi-27 patrulează în mod regulat, mai ales de la începutul războiului, și au abilitatea de a depista chiar și submarinele ascunse în adâncuri. De la sol, Crimeea este foarte bine protejată de un atac aerian de cel mai avansat sistem de rachete S-400 Triumph. Iar radarele moderne reușesc să detecteze ținte clare la distanțe de până la 450 de kilometri. 

Sursa: Realitatea de Neamt

Articolul precedentEfectele secetei, devastatoare în România. Aproape 828.000 de hectare sunt afectate
Articolul următorFotografie unicat cu eroul național Avram Iancu, scoasă la vânzare prin licitație

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.