Camera Deputaților a aprobat transferul a 15 unităţi sanitare din subordinea Ministerului Transporturilor

Deputaţii au aprobat, în şedinţa de plen de marţi, transferul a 15 unităţi sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, potrivit AGERPRES.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transferul a 15 unităţi sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Română, autorităţile administraţiei publice locale şi universităţile de medicină şi farmacie acreditate şi universităţile care au în structură facultăţi de medicină şi farmacie acreditate, denumite entităţi, la cererea acestora.

Potrivit unui amendament, după transferul prevăzut în proiectul de lege se interzice schimbarea domeniului de activitate a unităţilor sanitare din reţeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Un criteriu nou pe care trebuie să îl îndeplinească unităţile sanitare, conform unui alt amendament, este cel referitor la „proiect/program de dezvoltare şi modernizare a infrastructurii de sănătate şi de creştere a calităţii serviciului medical, inclusiv un plan de investiţii şi de dezvoltare a tipurilor de servicii medicale oferite”.

Vor fi transferate următoarele unităţi spitaliceşti: Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti, Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti, Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi, Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara, Spitalul General Căi Ferate Ploieşti, Spitalul General Căi Ferate Galaţi, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, Spitalul General Căi Ferate Braşov, Spitalul General Căi Ferate Paşcani, Spitalul General Căi Ferate Simeria, Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea, Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, Spitalul General Căi Ferate Sibiu, Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat, în plen, că modul în care se face această trecere de la Ministerul Transporturilor la alte entităţi arată că intenţiile majorităţii parlamentare nu au legătură cu interesul pacienţilor.

Spitalul Witting era mult mai eficient şi mai deschis pentru pacienţi dacă ar fi rămas la ASSMB. (…) Spitalul Witting a fost trecut fără acordul pacienţilor, fără acordul personalului medico-sanitar în administrarea Ministerului Apărării, ceea ce înseamnă blocarea accesului majorităţii pacienţilor la un spital foarte bun. Deci o idee bună, în sine, este aplicată prost de acea comisie interministerială„, a susţinut Ungureanu.

Potrivit deputatului AUR George Simion, „cadrele medicale de la Spitalul Witting nu doresc să lucreze la MApN”.

Cadrele medicale de la multe spitale făcute în momentul ăsta pentru domeniul feroviar, pentru transporturi, vor pleca din ţară. Opriţi nebunia asta, domnule ministru Grindeanu, până nu e prea târziu! Şi aşa avem o deficienţă majoră de cadre medicale„, a afirmat Simion.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 41/2023 privind transferul reţelei sanitare a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii către alte ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii, aşa cum sunt reglementate la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a fost adoptat de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional. 

Articolul precedentFost general SRI, propus la șefia CNAS – Cine este Cristian Celea, cu o avere impresionantă
Articolul următorRomaero, despăgubiri de milioane de euro pentru un om de afaceri. Scandal uriaș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.