Bugetul de stat, APROBAT! Marcel Ciolacu: „Nu vor fi creșteri de taxe în 2024. Există bani pentru PENSII”

Ședința de Guvern a avut loc până la urmă, joi, la ora 21.00, după o amânare de aproape 10 ore. Premierul Marcel Ciolacu a spus că nu vor exista creșteri de taxe în 2024.

Marcel Ciolacu a afirmat, joi seară, la începutul şedinţei de Guvern, că amânarea s-a produs pentru a fi rezolvate toate problemele legate de Legea bugetului.

„Adoptăm astăzi Bugetul de Stat pe 2024, unul axat pe investiții de circa 7% din PIB. Anul viitor, investițiile vor contribui cu jumătate la creșterea economică, iar creșterea investițiilor va fi dublă față de cea a consumului!

Aici este, de fapt, cheia dezvoltării României! Țintim o creștere economică de 3.4%, a doua cea mai mare din UE. Asta înseamnă 150 de miliarde de lei în plus la PIB-ul României față de acest an. Bugetul asigurărilor sociale, pe care îl aprobăm tot azi, probează că există bani atât pentru creșterea pensiilor de la 1 ianuarie cu rata inflației, de 13,8%, cât și pentru recalcularea pensiilor din 1 septembrie!

Sunt prevăzute și fonduri pentru a crește alocațiile și ajutoarele sociale. Majorăm, așa cum am promis, salariile profesorilor și există necesarul pentru o mărire de 5% în sistemul bugetar – nu și la demnitari!”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Sursa realitatea.net

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentRomânii şi-au organizat concediul din timp, în 2023. Rezervările au fost efectuate şi cu patru luni înainte
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.