Bomba hipersonică, testată cu succes de Armata americană: A fost atinsă de 5 ori viteza sunetului – VIDEO

Bomba hipersonică a fost testată cu succes de americani, pe coasta de sud a Californiei. Noua rachetă a atins de cinci ori viteza sunetului. Este prima testare de succes a americanilor a armei hipersonice.

 

Forţele aeriene ale SUA au anunțat că au efectuat cu succes un test cu rachetă hipersonică, care a atins de cinci ori viteza sunetului.

 

Testul a fost efectuat de fapt sâmbătă la baza Edwards, în statul California, a detaliat armata aerului americană într-un comunicat.

Este vorba de un bombardier supersonic B-52 Stratofortress, fabricat de Boeing, a reuşit să lanseze cu succes o rachetă hipersonică AGM-183 ARRW , concepută să atingă o viteză mai mare de 24.695 km pe oră.

 

După separarea de avion, propulsorul ARRW s-a aprins şi a ars o durată stabilită dinainte, conferind rachetei o viteză de cinci ori mai mari decât viteza sunetului, se mai arată în comunicat, relatează Agerpres. 

Este prima data când SUA testează cu succes o rachetă hipersonică, a declarat într-un comunicat locotenent-colonelul Michael Jungquist, care conduce unul dintre programele de dezvoltare a unor astfel de arme, potrivit EFE.

„Echipa noastră foarte calificată a făcut istorie cu aceasta primă armă hipersonică lansată din aer. Facem tot ce putem pentru a pregăti această armă revoluţionară pentru câmpul de luptă cât mai curând posibil”, a spus Jungquist.

La ora actuală, SUA sunt angajate într-o cursă cu Rusia şi China în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor hipersonice, ale căror viteză şi manevrabilitate le fac dificil de urmărit şi de interceptat.

 

Rusia a lansat rachete hipersonice împotriva unor ţinte în Ucraina în cursul invaziei sale declanşate la 24 februarie.

Australia, SUA şi Marea Britanie – ţări care formează alianţa de securitate AUKUS – au anunţat în aprilie că vor coopera pentru dezvoltarea armelor hipersonice, lucru care a fost receptat cu îngrijorare de China.

Washingtonul anunţase încă în octombrie 2021 că încearcă dezvoltarea tehnologiei hipersonice pentru a contracara progresul Chinei în acest domeniu, pe fondul unor informaţii că Beijingul a testat deja astfel de rachete.

Potrivit publicaţiei Financial Times, China a testat o rachetă hipersonică cu capacitate nucleară în august anul trecut.

Ulterior, Beijingul a negat că ar fi testat o astfel de rachetă cu capacitate nucleară, asigurând că au fost „teste de rutină” pentru a verifica tehnologiile de reutilizare aerospaţială. 

Sursă Foto: Mirror.co.uk

Articolul precedentINS: Economia României a crescut cu 5,2% în primele trei luni din 2022
Articolul următorMinisterul Dezvoltării: Peste 900 milioane euro pentru dezvoltarea localităților

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.