Când vorbim despre Crăciun și despre pomul de iarnă, nu ni le putem imagina fără bomboane. Atârnate între ramuri, împrăștiate prin toată casa, oferite colindătorilor și musafirilor, bomboanele sunt un accesoriu indispensabil. Dar tocmai acest lucru le face periculoase, prin tentația consumului excesiv, în special la copii.
Copiii „iubesc” dulciurile. cum spunem noi, adulții, pentru că au o nevoie biologică de dulce. Așadar, a-i pune în fața unei tentații exagerate din punct de vedere cantitativ, cum se întâmplă cu ocazia sărbătorilor de iarnă, este vina adulților, nu a celor mici.
Cantitatov, un copil n-ar trebui să acumuleze, din dulciuri, mai mult de 150-200 de calorii pe zi, echivalentul a aproximativ trei cubulete de ciocolata sau patru bomboane.
Aici intervine avertismentul experților în protecția consumatorilor: când cumpărăm bomboanele de pom, să nu ne uităm cât de decorativ este ambalajul și la descrieri generice de tipul „cu ciocolată” sau „cu fructe”, ci să citim atent concentrația de zahăr.
„Când discutăm despre 70% zahăr, asta înseamnă că doar o mică parte dintr-o bomboană are ciocolată, un fruct, pralină. Așa că trebuie să ne uităm, chiar dacă ne par niște produse nu foarte importante. Putem cumpără bomboane care conțin mai puțin zahăr, mai multă cacao. (…) Și să aibă o cantitate mică de aditivi, coloranți și conservanți, pentru că cele mai multe sunt pentru copii. Dacă vedem produse neconforme, să nu uităm să facem o sesizare. Doar făcând o sesizare putem să avem o șansă.”, a explicat șeful InfoCons, Sorin Mierlea.
De aceea, este bine ca pomul de iarnă să nu se îndoia sub greutatea bomboanelor, ba chiar pot fi excluse cu totul din procesul de decorare. De asemenea, dulciurile nu trebuie plasate ărin toată casa, la îndemâna celor mici.