Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a avut miercuri o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în cadrul căreia au fost convenite o serie de modificări în ceea ce priveşte decontul de TVA precompletat.
Astfel, potrivit ministrului, s-a convenit abrogarea prevederilor referitoare la nota de justificare privind diferenţele de TVA prevăzute la art. 6 din OUG 70/2024, prorogarea termenului de intrare în vigoare pentru notele de diferenţe TVA şi înlocuirea notei justificative pentru diferenţele de TVA cu notificarea de conformare adaptată modului e-TVA, prevăzut de art. 121, alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală, prelungirea termenului pentru notificarea de conformare pentru diferenţele de TVA până la data de 25 a lunii următoare pentru luna precedentă şi revizuirea cuantumului amenzilor.
„Revin cu noutăţi pe tema decontului de TVA precompletat, instrument vital pentru combaterea evaziunii fiscale şi atragerea sumelor real datorate la bugetul de stat consolidat. Înainte de toate, mă adresez tuturor experţilor contabili din ţară, exprimând respectul meu pentru munca voastră şi rolul esenţial pe care îl aveţi în ecosistemul financiar. Mulţumesc celor care au transmis mesaje constructive pe această temă, vă asigur că am tratat cu atenţie preocupările pe care mi le-aţi semnalat. În ceea ce priveşte comunicarea cu dumneavoastră, deşi este evident că nu am reuşit să atingem nevoia de consultare pe care adoptarea unei astfel de măsuri o impune, la nivelul Ministerului Finanţelor, mediul de afaceri a fost consultat şi invitat în repetate rânduri la sesiuni de lucru şi a putut contribui activ la elaborarea regulilor necesare completării decontului precompletat şi a machetei de formular electronic. Cu toate acestea, suntem dedicaţi să adaptăm şi să îmbunătăţim această iniţiativă în funcţie de nevoile şi sugestiile dumneavoastră„, a scris Boloş. pe pagina sa de Facebook, adăugând că discuţiile vor continua joi, cu reprezentanţii mediului de afaceri.
Ministrul Finanţelor a mai subliniat că un aspect important şi solicitat de mediul de afaceri îl reprezintă setul de rapoarte din sistemele informatice ale ANAF, care vor permite calibrări ale evidenţelor contabile şi realizarea/raportarea decontului de taxă pe valoarea adăugată în concordanţă cu starea de fapt fiscală.
„Persoanele impozabile vor avea la dispoziţie rapoartele privind datele şi informaţiile din sursele de date utilizate referitoare la operaţiunile efectuate în luna de raportare”, a precizat el.
Totodată, a adăugat şeful de la finanţe, întrucât până la implementarea completă a sistemul informatic naţional RO e-SAF-T nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA în cazul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, termenul de la care se va utiliza decontul precompletat RO e-TVA în cazul acestor persoane este 1 august 2025.
„Tocmai pentru a exista o perioadă de acomodare cu rigorile măsurilor instituite, s-a prevăzut o perioadă tranzitorie până la începutul anului viitor, timp în care efectele privind sancţionarea netransmiterii răspunsului la notificarea de conformare privind diferenţele RO e-TVA şi implicaţiile privind stabilirea riscului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA sunt suspendate”, a mai scris Marcel Boloş pe reţeaua de socializare. AGERPRES