Bobby Păunescu: „Ca să fii la Davos, trebuie să ai un obiectiv de țară. În anii 90, România era prezentă” – Cum a fost blocată de ruși

Omul de afaceri Bobby Păunescu a criticat absența României de la Davos și lipsa unui obiectiv de țară și a evocat un moment din anii 90 când eram prezenți la Forumul Mondial, alături de elita lumii. Acesta a vorbit despre interesele lumii occidentale în România și participarea la Davos în 1994-1995 și despre opoziția rușilor în privința țării noastre, în exclusivitate la România Suverană, cu Alexandra Păcuraru.

„Sunt țări reprezentate acolo, sunt corporații, companii mari la nivel de țară, ca mărime, ca cifră de afaceri, care sunt reprezentate acolo, care au obiective, știu ce urmaresc și se bat pentru ele. Unele sunt legitime, unele sunt mai puțin legitime, unele sunt morale, unele mai puțin morale.

Ca stat, România, noi n-avem companii atât de mari, românești, trebuie să fii prezent la masa aceea și să înțelegi. Dar ca să fii prezent, trebuie să ai niște obiective ca țară, să știi unde vrei să ajungi, pe cine protejezi si cu cine te bați. De exemplu, astăzi, te duceai acolo, făceai un lobby în prealabil, cum spunea dl Năstase despre dl Țiriac, dar să sperăm că nu dânșii se ocupă de treaba asta, că am mai văzut și a fost dezastruos. Te duceai la Washington, în alte țări și spuneai OMV îl naționalizăm, asta este decizia noastră”, a explicat Bobby Păunescu, joi seara, la România Suverană, cu Alexandra Păcuraru.

Aveam putere ca stat să cerem să naționalizăm resursele”, a completat Alexandra Păcuraru.

„Noi nu trebuie să cerem voie nimănui. Noi, ca stat, putem face absolut tot ce-și dorește poporul român, cetățeanul român, ce-și doresc cetățenii României”, a mai punctat Bobby Păunescu.

„Ca să dau un exemplu, gândiți-vă la un cartier de blocuri unde este un loc in spate unde sunt baietii mai smecheri, oameni mai buni, mai putin buni, mai vagabonzi, mai putin vagabonzi, care stabilesc ăluia nu-i mai dau parcarea.

Dacă ești prezent, te poti lupta, daca nu esti prezent, ei fac orice cu tine”, a mai comentat Bobby Păunescu.

Întrebat de ce nu a fost prezent zilele acestea la Davos, omul de afaceri a spus că „noi nu avem un obiectiv de țara, mergeam acolo și spuneam: vrem să ne luăm resursele inapoi. Și cum faceți?”.

„La Davos, in anii 90, România era prezentă. Și Bancorex finanța paneluri unde puteam si noi sa ne spunem punctul de vedere, să ne vadă lumea că existăm, că nu suntem niște sclavi, că nu suntem un stat eșuat.

Acolo, la o masă, unde participa și președintele Rusiei, prin 94-95, Răzvan Temeșan, președintele Bancorex de atunci, tocmai incepuse procesul de deschidere la Londra, unde era Banca anglo-română, în Franța, franco-română, sa ceara licenta pentru public, să putem vinde. La Londra eram aproape pe punctul de a obține, la Paris dura. 

Ideea este că pe culoar, pe acolo, cei de la Deutsche Bank au spus poate vă cumpărăm, facem ceva. Voi pe noi sau noi pe voi?

Bancorex era singura instituție din România care putea să tragă bani de pe piața internațională, de departe. Guvernul României nu putea, nu putea nimeni, doar Bancorex putea. 

La masa asta de acolo, unde era și președintele Boris Elțîn, unde am participat și eu, îi spuneau lui Răzvan Temeșan: am înțeles că vreți să deschideți la Londra, în Anglia, în Franța, vă extindeți, nu, în toată Europa Occidentală? Temeșan a spus da, suntem aproape, îi dăm drumul. 

Iar (rușii) am auzit că spun: România? Niciodată!”, a relatat Bobby Păunescu momentul de la Davos din perioada 1994-1995.

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorAnca Alexandrescu: Sunt șocată de marea trădare din contractul de privatizare a Petrom. Toate detaliile, DUMINICĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.