Blocaj total în instanțe. Parchetele și grefierii sunt în grevă spontană, timp de 4 ore

Blocaj total în instanțele din România. Activitatea la nivelul tuturor instanțelor și parchetelor din țară, inclusiv ședințele de judecată, au fost suspendate timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00.

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a transmis că protestul a fost generat de faptul că Exectivul nu respectă hotărârilor judecătorești definitive prin care  instanțele de judecată române au constatat existența unor inechități ca urmare a aplicării sau  neaplicării unitare a vechilor legi succesive de salarizare, în ceea ce privește personalul din  sistemul judiciar.

Prin proiectul de ordonanță de urgență pus pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 14 decembrie 2023, plata sumelor reprezentand drepturi de natură salarială pentru  personalul din sistemul justiției stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și acte administrative emise anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 99/2023, neplătite până  la data de 31.12.2023, se realizează prin emiterea unor titluri de plată conform prevederilor din  prezenta ordonanță, titluri de plata care se vor răscumpăra de către Ministerul Finanțelor, eșalonat pe o perioadă de 7 ani, în tranșe anuale egale, titluri care nu sunt purtatoare de dobânzi si pe durata eșalonării fiind interzisă executarea silită.

Or, aceste drepturi au fost deja eșalonate pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2018,  iar o nouă eșalonare pe o durată și mai îndelungată de timp face ca obligația de plată și de  asigurare a fondurilor necesare plății să depindă exclusiv de voința guvernului, care în ultima perioadă a preluat prerogativele puterii legislative și care ”legiferează” după bunul plac, dacă, și mai ales când, își execută obligațiile față de proprii cetățeni.

Grefierii avertizează că dacă situația lor nu este rezolvată, gradul de tensiune și nemulțumire al personalului va conduce în perioada  următoare, la blocarea totală a activității în instanțe și parchete.

Articolul precedentInterzicerea centralelor de apartament, tot mai aproape. Documentul UE care schimbă totul
Articolul următorPrețuri explozive la alimente, de sărbători – Cât a ajuns să coste un kilogram de jumări

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.