Blocaj în sistemul medical: Angajații caselor de sănătate, protest pe perioadă nedeterminată, de astăzi. Activitatea, grav perturbată

O parte dintre angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au declanșat un protest pe perioadă nedeterminată, ei fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din anul 2018. Activitatea de relaţii cu publicul ar urma să fie grav perturbată din cauza protestului, potrivit sindicaliștilor.

Angajații CNAS au amenințat cu greva generală încă din vara acestui an și au organizat un protest în luna iulie.

„Începând de joi, 2 noiembrie 2023, angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, ai Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti intră în protest generalizat pe perioada nedeterminată. Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majoare pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii. Însă sunt găsite soluţii satifăcătoare şi imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate.

„În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția noastră. În ciuda eforturilor comune pe care le-am facut pe partea sindicală, împreună cu președintele CNAS și conducerea executivă a acesteia (cărora le mulțumim public pentru deschiderea și cooperarea pe care le-au manifestat până în prezent) ne vedem nevoiți să apelăm la această soluție disperată: protest generalizat pe perioadă nedeterminată!”, anunță sindicaliștii.

Sindicaliștii adaugă că „activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată. În acest sens, 90% din salariații Casei și-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepția conducătorilor instituției de la nivel central și teritorial”.

Sindicaliștii mai arată că „odată cu anunțul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariați din CNAS, CASMB, OPSNAJ și CAS județene au migrat către alți ordonatori de credite din sistemul public. Acest fenomen aduce grave atingeri funcționării CNAS, CASMB, OPSNAJ și CAS judetene privind relația cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol:”

– decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii);

– asigurarea cu medicamente și materiale sanitare din Programele Naționale de Sănătate pentru pacienții cu boli cronice;

– creșterea exponențială a perioadelor de procesare și decontare a concediilor medicale;

– scăderea capacității de interacțiune cu populația beneficiară de servicii publice de sănătate.

„Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenția că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și OPSNAJ!”, mai spun sindicaliștii.

Ei țin să își ceară scuze „în fața publicului pentru această situație dificilă și pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile și simțim că acestea nu au fost înțelese în întregime, iar buna noastră credință a fost interpretată greșit de către politicieni”.

Articolul precedentVești bune pentru români: a fost prelungită valabilitatea cardurilor de energie – La ce dată vor expira
Articolul următorLimitarea plăților cash pune probleme oamenilor din mediul rural: „De unde card aici?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.