Biroul Politic Naţional al PNL a decis în unanimitate ca Nicolae Ciucă să fie propus ca prim-ministru la consultările de la Cotroceni

Biroul Politic Naţional al PNL a decis în unanimitate joi ca Nicolae Ciucă să fie propus ca prim-ministru la consultările de la Cotroceni.

Potrivit liberalilor, varianta Ciucă premier s-a desprins în urma discuţiilor avute miercuri seară de mai mulţi lideri PNL cu preşedintele Klaus Iohannis.

Renunţarea la Florin Cîţu vine pe fondul adâncirii crizei politice, suprapuse peste cea sanitară şi a preţurilor la energie, şi în contextul refuzului explicit al USR de a reface coaliţia atât vreme liderul PNL va fi în continuare propunerea de prim-ministru. Cu un alt premier de la PNL, partidul condus de Dacian Cioloş a spus în repetate rânduri că este gata să se întoarcă la masa negocierilor.

Potrivit surselor citate, la negocierile pentru refacerea coaliţiei va fi discutată şi reîmpărţirea ministerelor între PNL, UST şi UDMR, liberalii fiind extrem de nemulţumiţi de negocierea făcută anul trecut, când portofolii importante precum Transporturile, Dezvoltarea şi Justiţia au fost cedate partenerilor de la USR şi UDMR.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentProcurorul General anunță sancțiuni pentru antivacciniști
Articolul următorAnaliză DSP Iași: Vârful valului 4, atins la jumătatea lunii noiembrie. În ianuarie va fi și un al cincilea val pandemic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.