Băuturi pe care e bine să le eviți. Acestea afectează sănătatea creierului

Potrivit unui raport al Asociației Alzheimer, „unul din trei seniori moare cu Alzheimer sau cu o altă formă de demență. Aceasta ucide mai mult decât cancerul de sân și cancerul de prostată la un loc”. Pentru a preveni astfel de boli, experții în nutriție spun că trebuie să fii conștientă de alimentele pe care le consumi. Mișcarea, exercițiile fizice, evitarea tutunului și menținerea greutății sunt factori ce te pot proteja de probleme ale sistemului nervos.

Ceea ce bei are un impact profund asupra sănătății tale generale. În această situație, sunt implicate și starea de sănătate a inimii, a creierului și menținerea corpului la o greutate corespunzătoare. Principalul inamic al creierului este zahărul. Află ce se petrece în organismul tău dacă renunți la zahăr timp de o lună.

Multe persoane consumă băuturi dulci chiar și la micul dejun. Sucurile de fructe au unele substanțe nutritive utile, dar, cu toate acestea, sunt băuturi zaharoase care nu au aproape nicio fibră, spun specialiștii. De asemenea, ei susțină că, pentru a beneficia de toată bunătatea fructelor, este de preferat să le consumi întregi. Pentru a te asigura că ești atentă la anumite băuturi care afectează sănătatea creierului, trebuie să ai în vedere că ele te pot îmbătrâni mai repede, scrie EatThis.com.

Băuturile dulci

Zahărul consumat în exces afectează funcțiile creierului și nu numai. Acesta a fost asociat inclusiv cu probleme metabolice, inflamații ale organismului, diabetul și boli cardiovasculare. Cercetările de la Școala de Sănătate Publică de la Harvard arată, de asemenea, că persoanele care beau una sau mai multe băuturi zaharoase pe zi sunt mai susceptibile de a avea o memorie mai slabă.

În plus, zona din creier care se ocupă cu memoria și învățarea este, de asemenea, afectată din cauza consumului excesiv de zahăr.

Milkshake-urile

Milkshake-urile sunt băuturi care afectează sănătatea creierului, chiar dacă sunt extrem de delicioase și răcoritoare. Acestea conțin lapte, zaharuri și grăsimi saturate. Așadar, sunt destul de problematice în ceea ce privește nivelul de colesterol din sânge, potrivit FoxNews.com.

Studiile arată că un nivel ridicat de colesterol poate crește semnificativ riscul de demență. Cercetătorii au constatat că un consum ridicat de grăsimi saturate dublează riscul de apariție a bolii Alzheimer. Spre exemplu, un milkshake de ciocolată mediu, de la unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de fastfood prezente și în România, conține 650 de calorii și 85 de grame de zahăr, adică aproape 20 de lingurițe.

Shake-urile proteice

Mulți sportivi le folosesc pentru a se reface după un efort susținut la sala de sport. Motivul pentru care nu sunt atât de sănătoase pentru sănătatea creierului tău este faptul că sunt bogate în calorii și sunt făcute cu carbohidrați simpli.

Băuturile energizante

Acestea sunt băuturi care afectează sănătatea creierului din cauza conținutului ridicat de zaharuri și cofeină. De asemenea, eneregizantele sunt folosite, mai ales de studenți, pentru a rămâne treji mai mult timp. Acest lucru nu aduce niciun beneficiu organismului. Privarea de somn afectează, într-o și mai mare măsură sănătatea creierului.

Articolul precedentLucian Duță a făcut „cronica unui masacru judiciar!” – 8.000 de oameni în detenție ilegală
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.