La data de 24 aprilie 2021, în jurul orei 17.50, polițiștii Secției 4 Politie Rurală Ocna Mureș, în timp ce acționau pe raza localității Ciugudu de Jos au observat, în albia pârâului din localitate, un autoturism.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 22 de ani, din comuna Mirăslău, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra acestuia și a ajuns în albia pârâului, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, polițiști au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa: Realitatea de Alba