Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-ar fi agresat concubina. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, pentru violență în familie.
La data de 26 septembrie 2021, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați de către o femeie, de 41 de ani, din localitatea Coșlariu, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubin.
Din primele cercetări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, i-ar fi aplicat concubinei sale mai multe lovituri, cu pumnii, peste cap și torace.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbat, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioada de 5 zile.
Pe numele său, a fost întocmit și un dosar penal, pentru violență în familie.
Sursa: Realitatea de Alba