La data de 3 mai 2021, în jurul orei 14,30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de către un bărbat de 47 de ani, din comuna Lopadea Nouă, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, ar fi fost agresat de către concubinul fiicei sale, un tânăr în vârstă de 28 de ani.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că agresiunea ar fi avut loc pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar agresorul a fost obligat să părăsească deîndată locuința comună.
Pe numele său, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Sursa: Realitatea de Alba