Un bărbat din comuna Mihalț a fost reținut de polițiști. Pe fondul unui conflict legat de proprietatea asupra unui teren, și-ar fi agresat un consătean.
La data de 23 noiembrie 2021, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din comuna Mihalț, județul Alba, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 22 noiembrie 2021, în timp ce se afla pe o stradă din Mihalț, ar fi agresat un bărbat de 36 de ani, din aceeași comună, în contextul unui conflict mai vechi, legat de proprietatea asupra unui teren.
În cursul zilei de azi, 24 noiembrie, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate.
Sursa: Realitatea de Alba