Un tânăr din Aiud a fost reținut de polițiști după ce ar fi agresat și amenințat un cunoscut. Va fi prezentat în fața magistraților.
La data de 4 ianuarie 2022, polițiștii din Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, de 28 de ani, din Aiud, bănuit de lovire sau alte violențe și amenințare.
În sarcina acestui s-a reținut faptul că, în noaptea de 03/04 ianuarie 2022, în timp ce se afla în incinta unui local public din municipiu, l-ar fi agresat pe un tânăr de 25 de ani, cauzându-i leziuni care, potrivit concluziilor medico – legale necesită, pentru vindecare, 2 – 3 zile de îngrijiri medicale, iar ulterior, în fața localului public, l-ar fi amenințat.
În cursul zilei de azi, 5 ianuarie, tânărul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Sursa: Realitatea de Alba