Un bărbat bănuit de delapidare și fals informatic a fost reţinut de poliţiştii din Alba. Se pare că acesta și-ar fi însușit peste 450.000 de lei din încasările realizate în calitatea sa de contabil, la un punct de lucru din Arad, al unei societăți comerciale din Sebeș. Bărbatul a fost prezentat în fața magistraților și va fi cercetat sub control judiciar.
La data de 20 mai 2019, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Arad, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de delapidare și fals informatic.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în perioada 2011 -2014, în timp ce era angajat, în calitate de contabil, la punctul de lucru, din Arad, al unei societăți comerciale din municipiul Sebeș, ar fi înregistrat în contabilitatea societății date false privind încasările realizate, din vânzări, la mai multe tonete din județul Arad, iar sumele și le-ar fi însușit, pe nedrept și le-ar fi folosit în interes personal.
Prejudiciul cauzat societății comerciale a fost estimat la 459.332 lei.
În cursul zilei de azi, 21 mai, bărbatul reținut a fost prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, care au dispus, față de acesta, măsura preventivă a controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate.
Comments are closed.