Un bărbat din municipiul Turda este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 15 mai 2019, în jurul orei 16.00, polițiștii din Ocna Mureș, în timp ce acționau pe raza orașului, l-au depistat pe un bărbat de 54 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur ȋn aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Comments are closed.