Bărbat din Sebeş prins după ce fura bani din spitalele din Cluj: Ţintele lui erau cadre medicale

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul pentru Centrul Universitar și Secția 6 Poliție, în baza investigațiilor derulate, au identificat și ulterior dispus reținerea unui bărbat de 36 de ani, din municipiul Sebeș, județul Alba, cercetat pentru comiterea mai multor furturi de bani și carduri bancare din interiorul unor unități spitalicești, aparținând personalului medical.

În fapt, în perioada 24 mai – 11 iunie, bărbatul ar fi săvârșit 6 acte materiale, sustrăgând portmonee care conțineau sume cuprinse între 100 de lei și 3.180 de lei, dar și carduri sau alte documente personale care aparțineau cadrelor medicale.

Pentru comiterea infracțiunilor, bărbatul ar fi pătruns în unități medicale situate în municipiul Cluj-Napoca, folosindu-se de o mască medicală.

De asemenea, în cadrul cercetărilor efectuate de polițiști s-a constatat că bărbatul a încălcat o sancțiune penală dispusă de instanță, respectiv interdicția de a se afla în municipiul Cluj-Napoca, în perioada 30.03.2020-12.05.2025.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au emis o ordonanță de reținere pe numele bărbatului, fiind condus și predat reprezentanților Centrului de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Mureș, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei alte măsuri.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și neexecutarea sancțiunilor penale în formă continuată.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Alba – Poliția orașului Ocna-Mureș.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentO nouă alertă meteo: COD ROȘU de ploi torențiale
Articolul următorTrenurile Soarelui se întorc pe litoral, începând de astăzi – Ce trebuie să știe turiștii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.