Polițiștii din Sebeș au reținut un bărbat de 51 de ani, din Sebeș, care este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție, lovire și violență în familie.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, cu toate că avea obligația de a păstra o distanță minimă față de frații săi, nu a respectat decizia judecătorului.
În perioada aprilie – iunie 2019, bărbatul s-ar fi manifestat violent față de membrii familiei sale și, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, i-ar fi agresat. Faptele au fost reclamate la poliție, iar polițiștii au întocmit dosare penale, pentru lovire sau alte violențe și violență în familie.
Totodată, membrii familiei au obținut un ordin de protecție, prin care bărbatul este obligat să păstreze o distanță de minim 3 metri față de frații săi și membrii familiilor lor.