Un bărbat, beat fiind, a agresat-o pe o femeie și a provocat un scandal duminică după-amiază. Acesta va fi prezentat în fața magistraților.
La data de 13 mai 2019, polițiștii Postului de Poliție Roșia Montană au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Dăroaia, care este cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Se pare că, în după-amiaza zilei de 12 mai 2019, în timp ce se afla în apropierea căii ferate din localitate, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat un scandal și ar fi agresat-o pe o femeie de 40 de ani, din aceeași localitate.
Urmează ca, în cursul zilei de azi, 14 mai 2019, reținutul să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.