La data de 18 ianuarie 2023, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 3 tineri, de 19, 18 și 14 ani, din comuna Sântimbru, județul Alba, care sunt bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Din cercetări a rezultat că, în perioada 13 decembrie 2022 – 14 ianuarie 2023, tinerii ar fi sustras diverse bunuri și acumulatori auto din 6 autovehicule parcate pe raza comunei Sântimbru. În majoritatea cazurilor, pentru a pătrunde în interiorul autovehiculelor, tinerii ar fi spart geamurile acestora.
Prejudiciul total, cauzat prin aceste fapte a fost estimat la 5.500 de lei, iar bunurile sustrase au fost recuperate în proporție de 90%.
Tinerii mai sunt cercetați în cadrul unui dosar penal, pentru furt calificat.
În cursul zilei de azi, 19 ianuarie, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Sursa: Realitatea de Alba